Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşov: PORTRET / Gabi Onofrei - „Îmblânzitorul“ cailor putere de sute de mii de euro

Publicat in Adevarul, luni 30 noiembrie 2009 ·

Gabi Onofrei este un nume cunoscut şi respectat în lumea tunningului românesc. A modificat sute de maşini şi a arătat până unde poate merge ambiţia unui om pentru crearea unor maşini exclusiviste.

În atelierul braşoveanului au intrat maşini de toate felurile, dar au ieşit adevărate bijuterii pe patru roţi. Printre vedetele autohtone care au apelat la talentul şi priceperea lui Gabi Onofrei se numără prezentatorul tv Cabral, Cheloo de la Paraziţii sau Mihai de la 3 Sud Est.

Chiar dacă a plecat de la zero, fără să aibă o bază materială care să-i permită să-şi pună pasiunea în aplicare, Gabi a ales să meargă pe acest drum în urmă cu 15 ani. „La 17 ani aveam de ales între a fi şmecher sau a realiza ceva în viaţă. Îmi doream să ies din tiparele normalului, să fiu diferit de cei de vârsta mea. Am ales tunning-ul auto şi mi-am deschis primul atelier în urmă cu 12 ani. Am început cu un Ford Capri. Dar procesul de tunning nu se finalizează niciodată, pentru că întotdeauna ai câte ceva de modificat", a precizat Gabi. El tunează maşinile după propriile idei, considerând că „trebuie să fii original dacă vrei să ai succes".

Gabi a modificat, în cei 15 ani de activitate, sute de maşini, iar la fiecare bolid a adus câte un element inedit. „Cei mai mulţi doresc să-şi modifice optic automobilul, să-şi schimbe în special aspectul exterior al maşinii, dar şi părţile din interior. Astfel de lucrări necesită mult timp şi cheltuieli pe măsură, dar rezultatele sunt la nivelul aşteptărilor. Totodată, umblăm şi la performanţele tehnice ale maşinilor. Pentru că vrem să facem numai lucruri de calitate, aducem cele mai bune piese din Japonia şi Statele Unite", a menţionat Gabi.

Numeroase recompense

Onofrei a participat şase ani în Campionatul Naţional de Raliuri şi a adunat o colecţie impresionantă de trofee, devenind vicecampion la VTM, clasa debutanţi. Gabi a renu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare meteorologică Cod roşu în Bucureşti

Mediafax acum 58 minute
Fenomenele avertizate în Capitală sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale care vor totaliza 30....40 l/mp, descărcări electrice. „Sistemul convectiv se deplasează dinspre vestul spre estul municipiului

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşţi şi în mai multe judeţe, inclusiv Ilfov / Sunt anunţate vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţii / Mesaj RO-Alert / Zboruri deviate

News.ro acum o ora
Meteorologii anunţă, joi seară, cod roşi de furtună în municiiul Bucureşti, dar şi în judeţul Ilfov, fiind emis mesaj RO-Alert. Mai multe judeţe din ţară sunt sb aceeaşi avertizare, fiind anunţate vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţi

UPDATE - SUA şi Ucraina semnează un acord de securitate pe 10 ani, considerat un precursor al aderării la NATO. Mesajul lui Biden către Putin

News.ro acum 38 minute
Preşedintele SUA, Joe Biden, şi preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, au semnat joi un acord bilateral de securitate pe 10 ani, menit să consolideze apărarea Ucrainei împotriva invadatorilor ruşi. Acordul, semnat în marja summitului G7 din Ital

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum 2 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

Chirurgul anchetat că ar fi uitat o compresă într-o pacientă care ulterior a murit poate da consultații. Are, însă, interzis la operații

Ziare.com acum 51 minute
Chirurgul din Dâmbovița, anchetat de oamenii legii după ce ar fi uitat o compresă în abdomenul unei paciente, care ulterior a făcut septicemie şi a murit, a contestat măsura preventivă şi restricţiile impuse, iar instanţa a decis, joi, 13 iunie, că

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 4 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Sora lui Babasha: „Înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi!”

News.ro acum 9 ore
„Eu înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi”, a scris pe Facebook actriţa Bianca Babaşa, sora cântăreţului aflat în centrul controversei mom

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 4 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 4 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Rusia acuzată de SUA, Marea Britanie și Canada de complot pentru influenţarea alegerilor din Republica Moldova

Ziare.com acum o ora
Rusia a fost acuzată joi, 13 iunie, de către Statele Unite, Marea Britanie şi Canada, într-o declaraţie comună, că pune la cale un complot pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din octombrie din Republica Moldova şi pentru a incita

Vremea

București
acum

20°
joi

20°/33°
vin.

18°/22°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/23°
vin.

15°/18°
sâm.

15°/22°
dum.

12°/26°
Constanta
acum

22°
vin.

18°/24°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/24°
lun.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
lun.

15°/26°
Timisoara
acum

17°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°