FC Braşov - Poli Iaşi (GSP Tv-18:00)
34 15 5 14 37-32
La Braşov 17 12 2 3 27- 8
La numai trei ani de la promovarea „stegarilor” în prima divizie, s-au confruntat cu formaţia moldavă în 1960, anul în care aceasta a debutat pe prima scenă. Primul meci oficial s-a disputat pe 13 noiembrie 1969, acum 17 zile s-au împlinit 40 de ani, la Iaşi, unde gazdele au învins cu 2-1. Din acel moment s-au mai disputat alte 33 de partide pe prima scenă pentru că cele două protagoniste au evoluat şi în divizia secundă. Îndeobşte, meciurile cu formaţia din Copou au fost echilibrate. O excepţie a fost pe 30 noiembrie 1966, astăzi se împlinesc 43 de ani, când sub Tâmpa „stegarii” au învins cu 5-0. Fiecare echipă a câştigat de 3 ori pe terenul adversarei. Braşovenii au cedat de două ori pe Silviu Ploieşteanu în anii în care au retrogradat, pe 13 noiembrie 1982 şi pe 7 noiembrie 2004, în ambele cazuri cu acelaşi scor, 2-1. În sezonul precedent, braşovenii le-au luat moldovenilor 4 din cele 6 puncte puse în joc, un egal lângă Copou (1-1) şi o victorie pe 2 aprilie anul trecut cu 2-0 la Braşov.
Dacă în 1960 s-au confruntat pentru prima dată în „A”, în divizia secundă cele două formaţii s-au întâlnit în 1951. S-au întâlnit de 12 ori, linia de clasament fiind echilibrată, cu câte 4 victorii, 4 remize şi 4 înfrângeri. În actualul sezon, oaspeţii moldoveni ocupă locul 11 fiind la numai două puncte de zona periculoasă a retrogradării. „Stegarii” se află la 4 puncte de un loc în Europa. În meciurile din deplasare, ieşenii au realizat un egal în Gruia Clujului cu CFR şi o victorie la Mioveni, cu Internaţional. „Galben-negrii” au două remize acasă, cu Astra şi Steaua şi o înfrângere cu Dinamo.
Din punct de vedere al loturilor, bra-şovenii nu se pot baza pe Nicolae Grigore suspendat şi Marius Măldărăşanu, incert după o accidentare. Măldărăşanu şi-a reluat antrenamentele,