Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi lideri PNL au favorizat infractorul

Publicat in Jurnalul, marți 1 decembrie 2009 ·

Întrebare firească, limpede ca şi averea lui Dinu Patriciu şi motocicleta lui Călin Popescu Tăriceanu: De ce n-au dezvăluit aceste lucruri înainte de scrutinul din 2004?

Vă mai amintiţi tărăşenia cu jurnaliştii răpiţi în Irak? Primul filmuleţ difuzat de toate posturile tv ca fiind caseta trimisă de aşa-zişii terorişti îi înfăţişa pe cei trei plus Munaf stând în faţa unei carpete.

De dimineaţă până seara, oameni serioşi, printre care şi subsemnatul, au stat în studiouri, trăncănind despre autenticitatea secvenţei. Ţara întreagă lăsase lucrul deoparte (între noi fie vorba, asta şi aştepta!) pentru a diseca frame cu frame filmuleţul.

Moderatorii erau asaltaţi de SMS-uri prin care poporul român, devenit brusc expert în înregistrări video, îşi dădea cu părerea pro şi contra.

Despre atmosfera de acum patru ani ştim acum că era stupidă la modul absolut, dat fiind că filmuleţul, ca şi întreaga tărăşenie cu jurnaliştii răpiţi, era o crasă manipulare.

Peste ani, probabil, ne vom aminti în termeni asemănători despre dezbaterea naţională din aceste zile pe marginea filmuleţului intitulat Băsescu loveşte copilul, deoarece ne vom da seama că a fost o crasă manipulare.

Eu cred însă că alta e problema ridicată de întreaga tărăşenie.

Domnul Dinu Patriciu ne-a dezvăluit un fapt compromiţător din trecutul candidatului Traian Băsescu.

Şi în America, nu numai la noi, în campania electorală cetăţenii, jurnaliştii, adversarii scot la iveală fapte compromiţătoare din trecutul unui candidat. E normal. Alegătorii trebuie să ştie tot ce a făcut bun sau rău cel care vrea să ajungă preşedinte.

Acest interes e legitim numai şi numai în cazul unui candidat nou. În nici un caz când e vorba despre candidatul numit preşedintele în exerciţiu.

Despre acesta sunt legitime şi necesare doar

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre a ieşit din închisoare: „Nu mă mai interesează sub nicio formă viaţa publică”

HotNews acum 4 ore
Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică „sub nicio formă”, susţine că nu a fost speriat în închisoare, dar pentru el a fost „suficient”. Radu Mazăre la ieșirea din penitenciarFoto

Consilier judeţean din Arad, rănit după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii / Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară

News.ro acum o ora
Un consilier judeţean din Arad a fost rănit, luni, pe DN 79 A, după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii. Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară. ”La data de 27 mai a.c., în jurul orei 18.00, poliţi

Armata polonează, la cumpărături în Statele Unite. Obiectiv: rachete cu rază de acțiune de 1000 km

Ziare.com acum 28 minute
Rachete de croazieră, cu rază de acțiune de 1000 km, acesta este noul obiectiv al Poloniei. Varșovia a anunţat luni, 27 mai, că achiziţionează din Statele Unite astfel de rachete în valoare de 677 de milioane de euro, transmite AFP. Rachetele AGM-15

Un adolescent din Braşov şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile destinate adulţilor / El a fost prins de către jandarmi

News.ro acum o ora
Un adolescent din municipiul Braşov a intrat în atenţia autorităţilor, fiind suspectat că şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile din Centrul Civic din municipiu, destinate adulţilor. El a fost prins de către jandarmi

Dinamo Bucureşti câştigă dubla de baraj cu Csikszereda şi rămâne în Superligă

Mediafax acum o ora
Ciucanii au jucat ofensiv din startul meciului şi în minutul Jebarri 13 a marcat unul dintre cele mai frumoase goluri ale sezonului, direct la vinclul porţii lui Golubovic. Reuşita a fost anulată la intervenţia arbitrajului VAR, pentru un offside la

Irina Begu s-a calificat în turul doi la Roland Garros

News.ro acum 34 minute
Irina Begu, locul 127 WTA, s-a calificat, luni, în turul doi al turneului de la Roland Garros, al doilea grand slam al anului. Begu a învins-o în runda inaugurală pe Julia Riera (Argentina, 115 WTA), venită din calificări, scor 6-2, 6-2. În turul do

Sîrski anunţă că a semnat documente prin care primii instructori militari francezi urmează să sosească ”în curând” în Ucraina. Parisul anunţă că dosarul e în lucru, fără să confirme trimiterea unor instructori

News.ro acum 24 minute
Primii instructori militari francezi urmează să sosească în Ucraina ”în curând”, pentru a forma militari ucraineni, care se retrag din calea ofensivei ruse în Harkov, anunţă luni comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, relatează AFP. ”Salut

Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni ale anului, adică la 57,29 miliarde lei, dublu faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum 4 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 57,29 miliarde lei, respectiv 3,24% din PIB, faţă de deficitul de 27,35 miliarde lei, respectiv 1,70% din PIB aferent primelor patru luni ale a

România are un nou șef de Stat Major al Forţelor Aeriene. Cine este general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi

Ziare.com acum 5 ore
În cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit, luni, 27 mai, în funcţia de şef al Statului Maj

Cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume va obţine un nou mandat în România

Adevarul acum 4 ore
Cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume, Mugur Isărescu, este pregătit să fie confirmat pentru un nou mandat de cinci ani, parlamentarii urmând să voteze până la finalul lunii viitoare prelungirea acestuia, transmite Bloomberg.

Vremea

București
acum

17°
lun.

12°/21°
mar.

13°/22°
mie.

14°/24°
joi

15°/26°
Iasi
acum

16°
lun.

10°/18°
mar.

13°/21°
mie.

14°/22°
joi

13°/25°
Constanta
acum

14°
lun.

12°/17°
mar.

14°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

11°/21°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

14°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°