Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pentru elevi, imnul naţional este opera unui luptător K1

Publicat in Adevarul, marți 1 decembrie 2009 ·

Elevii pietreni ştiu numai o strofă din imnul naţional. Numai nemţenii vârstnici îşi amintesc de istoria imnului şi de importanţa Zilei Naţionale a României.

Imnul naţional al României a fost astăzi intonat numai de vârstnicii care au rememorat amintirile din anii tinereţii. Tinerii pietreni nu sunt interesaţi de istoria imnului şi se blochează subit după prima strofă a cântecului.

În şcoli, imnul se aude la casetofon

Portiţa celor mai mulţi elevi din liceele pietrene este tehnologia. De când s-au inventat CD-urile cu muzică, aceştia nu mai au grija memorării celor 11 strofe. „Sincer, nu ştiu decât câteva versuri. La evenimentele de la noi din şcoală se dă imnul la boxele de pe holuri. E mai bine aşa, că ne mai salvează dacă nu avem voce“, spune bucuros Ioan Pânzariu, elev în clasa a XII-a la Colegiul Tehnic Forestier.

Conducerea Inspectoratului Şcolar nu crede că situaţia este atât de serioasă şi consideră că în şcoli primul lucru care se învaţă la orele de limba română este imnul naţional. „Ca profesor de limba română, cred că fiecare cadru didactic ar trebui să-şi înceapă activitatea cu această lecţie. Cred că cea mai inspirată alegere ar fi studierea imnului la muzică, indiferent de abilităţile elevilor pentru cântat“, a declarat Luminiţa Vârlan, inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamţ. Cât despre folosirea înregistrărilor la evenimente, elevilor li se pare normal ca imnul să răsune dintr-un aparat. „Eu nu am mai cântat din clasa a VII-a. Cred că ultima dată l-am intonat la Ziua Eroilor. Acum îmi e greu să mai cânt, nu ştiu decât începutul“, spune Mirela Donciu, o altă elevă de clasa a XII-a.

La muzică, programa nu include imnul

Profesorii de muzică regretă timpurile de mult apuse, când toate activităţile şcolare începeau şi se terminau pe versurile din „Deşteaptă-te române!“. P

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 8 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 7 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 8 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 8 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 7 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 5 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 7 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

George Simion recunoaște integritatea teritorială a Ucrainei. Condiția ca AUR să adere la Grupul ECR din Parlamentul European

Ziua News acum 54 minute
Liderul partidului AUR, George Simion, a semnat o declarație scrisă în care afirmă că AUR respectă și sprijină integritatea teritorială a Ucrainei și frontierele sale recunoscute la nivel internațional, a declarat în exclusivitate pentru G4Media Mic

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum 9 ore
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 6 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Vremea

București
acum

21°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

22°
sâm.

22°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°