Îmi vine să urlu de furie că generalul Nicolae Militaru nu mai este în viaţă! Mi-aş dori să-l văd, să-l privesc în ochi, să-i pun câteva întrebări. Şi, la final, să-i arăt drumul spre celulă, condus de un gardian politicos.

Dar Militaru nu mai există. S-a stins în 1996, la o lună după ce candidase la Preşedinţie. Moartea l-a îmbrăţişat pe 27 decembrie 1996, ceea ce înseamnă...

... la şapte ani şi o zi de la învestirea oficială ca ministru al Apărării Naţionale;

... la şapte ani şi două zile după ce dădea telefon la Târgovişte, răstindu-se la ofiţerii din conducerea cazarmei: „Ce proces? Împuşcaţi-i şi gata!";

... la şapte ani şi trei zile de la numirea în fruntea Armatei, în versiunea - mincinoasă - a lui Ion Iliescu;

... la şapte ani şi patru zile de la numirea oficială la comanda Armatei;

... la şapte ani şi cinci zile de la numirea neoficială în fruntea Armatei.

Şi, mai important, la şapte ani, trei zile şi 12 ore de la măcelul din Drumul Taberei. Măcel pe care l-a gândit, planificat, comandat şi executat cu sângele rece al unui mare măcelar.

Generalul Nicolae Militaru a fost un asasin. Un mare ucigaş al Revoluţiei. Asasinarea celor opt ofiţeri şi subofiţeri USLA va rămâne una dintre marile mârşăvii ale istoriei României. Şi o pată grea pe gândurile curate ale milioanelor de români care au crezut în Revoluţie.

Militaru a fost dovedit agent sovietic de către câţiva ofiţeri destoinici de la contraspionaj, printre care Gheorghe Trosca. În 1989, lovitura de stat organizată pe calapod sovietic l-a doborât pe Ceauşescu, iar complotiştii cu voie de la Moscova au luat puterea în România. Ajuns la comanda tuturor forţelor armate din România (Armată, Miliţie, Securitate), generalul reactivat Nicolae Militaru a trecut rapid la răzbunări. A chemat trupele USLA la sediul MApN şi a insistat ca acestea să fie conduse de colone