Cântă la şase instrumente şi a încântat în două rânduri publicul din Viena cu melodia „Drumurile noastre toate“, interpretată la trompetă.
Eduard Mihai îşi aminteşte că a venit prima dată la Palatul Copiilor din Râmnicu Vâlcea şi s-a înscris la şah. A stat o perioadă, în care a participat şi la câteva concursuri de şah, după care, la vârsta de 11 ani, s-a mutat la Fanfara Elevilor Gabriel Chaborschi ca să înveţe să cânte la un instrument.
„Eram atras de muzică şi mi se părea că instrumentele mi se potrivesc cel mai bine“, mărturiseşte Eduard. La fanfară a început cu premierul (toba). Pe urmă a învăţat să mânuiască orga, apoi a trecut la instrumentele de suflat.
Cel mai bun trompetist din fanfară
„Ştiu să cânt la patru instrumente de suflat: trompetă, trombon, clarinet şi corn. Am ajuns la această performanţă şi datorită domnului profesor
Constantin Andrei, dirijorul fanfarei, care m-a sprijinit foarte mult“, spune elevul. Eduard este cel mai bun trompetist din fanfară şi este solistul formaţiei. „Marşurile sunt dificile în general pentru că au note diferite, la fel e şi muzica clasică. Aceeaşi melodie se cântă diferit la fiecare instrument de suflat în parte, datorită clapelor. Cel mai mult mi-a luat să învăţ să cânt la trompetă pentru că are doar trei clape şi toate notele se fac cu ele“, a precizat Eduard Mihai.
Elevul a participat cu fanfara la sute de concerte atât în ţară, cât şi în străinătate şi a obţinut zeci de diplome şi trofee. Repertoriul fanfarei cuprinde toate genurile muzicale: clasic, folclor, imnuri, marşuri, uverturi, putpuriuri şi muzică religioasă. Cele peste 300 de piese muzicale sunt orchestrate de colonelul Ionel Croitoru şi colonelul Valentin Neacşu de la Inspectoratul Muzicilor Militare din Bucureşti. „Cea mai frumoasă piesă la care sunt solist e «Drumurile noastre toate» şi cu ea am impresionat