Când era doar o copilă, se visa o mare cântăreaţă. A avut parte de scenă, dar nu de cea a muzicii uşoare, ci de a folkului, care făcea valuri înainte de 1989.

Ca toţi marii folkişti ai României, şi Mădălina Amon are în viaţa sa capitolul numit Cenaclul Flacăra. Îşi aminteşte zâmbind că la 12 ani a mers cu mama ei pe Stadionul Central ca să asculte pe viu muzica ce avea să îi marcheze în cele din urmă existenţa. A plecat din preajma mamei sale, asigurând-o că nu se va rătăci în mulţime, căci doar unul era locul în care voia să ajungă, iar acela a fost să fie lângă scenă. „Era atât de multă lume! Cenaclul era un fenomen, pe care deşi nu îl înţelegeam prea bine, mă fascina“, povesteşte interpreta, şi astăzi cu ochii plini de lumina împrumutată din acele clipe speciale.

Prietenii au împins-o spre scenă

Anii au trecut, studiase deja chitara, iar în 1990 s-a întâmplat ceva extraordinar. La un concert al cenaclului, prietenii Mădălinei i-au scris un bilet poetului Adrian Păunescu în care i-au cerut să o cheme pe scenă şi să îi dea şansa să cânte. „M-a strigat o dată, de două ori, de trei ori. Nu îndrăzneam să urc pe scenă. Am făcut-o până la urmă, iar din acel moment viaţa mea s-a schimbat complet“, mărturiseşte una din cele mai calde voci ale folkului românesc. Atunci a stat aproape de nume alese, precum: Tatiana Stepa, Magda Puşcaş, Emilian Onciu, Raul Cîrstea, Cristi Buică. Doi ani mai târziu, porneau împreună printr-un turneu în judeţ. La fel se întâmpla şi în 1994. „Nu puteam pleca prea departe. Aveam copiii şi trebuia să le fiu aproape“, spune Mădălina Amon. În scurt timp însă pornea cu membrii cenaclului prin toată ţara.

Prima dată a fost „Te salut generaţie-n blugi“

În urmă cu 13 ani, visul de a cânta a apucat pe o nouă cale. Cea a imprimării. Primul album semnat Mădălina Amon a fost de fapt o casetă audio, pe care a botezat