Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieşti: Distracţie şi voie-bună în centrul oraşului

Publicat in Adevarul, miercuri 2 decembrie 2009 ·

Seara a debutat cu aprinderea luminiţelor de Crăciun, al cărei start a fost dat de primarul elevilor, iar petrecerea a durat până spre miezul nopţii, ultima formaţie care a evoluat pe scena amplasată în faţa Palatului Culturii fiind Iris.

Sute de ploieşteni s-au strâns aseară în centrul oraşului pentru a asista la aprinderea iluminatului ornamental de sărbători, dar şi la concertul care a avut loc pe scena din faţa Palatului Culturii. Vlad Bocioacă, primarul elevilor, a apăsat pe butonul care a luminat oraşul în mii de culori multicolore. Zeci de mii de metri de ghirlande au împodobit brazii din centru şi din cartiere, dar şi stâlpii aflaţi de o parte şi cealaltă a carosabilului. Costul total al împodobirii oraşului de sărbători se ridică la 500 mii de lei. Copiii, dar şi cei mai în vârstă s-au înghesuit minute în şir pentru a face poze lângă brazii şi figurinele luminoase amplasate în faţa Palatului Administrativ. „Aşteptam de mult acest moment şi eram nerăbdătoare să văd cum va arăta oraşul împodobit de sărbătoare. Îmi place că arată altfel faţă de anii trecuţi când ne obişnuisem să vedem aceleaşi ghirlande mereu”, ne-a spus Irina, elevă în clasa a XII-a. Cei mici au fost atraşi de figurinele care îl reprezentau pe Moş Crăciun sau oameni de zăpadă. „Mi-a făcut mama mai multe poze lângă Moş Crăciun. Este foarte frumos, dar păcat că nu pot să vorbesc cu el să îi spun ce cadou îmi doresc să-mi aducă”, ne-a zis Mirela, care are doar 5 anişori. Concert în faţa Palatului Culturii După aprinderea luminilor, ploieştenii au asistat la concertul care a început imediat în centrul oraşului. Pe scenă au urcatartiştii Teatrului de Revista „Toma Caragiu”, Maria Ciobanu, Gheorghe Turda, Andreea Bălan şi formaţiile Simplu şi Iris. „Decât să stăm acasă, l-am luat şi pe cel mic şi am preferat să venim la concert să ne mai destindem. Astăzi am fost liberi, ne-am odihnit şi ac

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 5 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 8 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 3 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 7 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 11 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 8 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

18°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°