Dragostea şi ura sunt sentimente prea preţioase ca să fie consumate pe preşedinţii şi pe candidaţii la Preşedinţie. Cu toate acestea, în zilele cele mai încinse ale campaniilor electorale, mulţi oameni se manifestă afectiv în exces, de parcă ar prinde ultima şansă pentru a iubi şi a urî.

Ar părea mai normal ca dragostea şi ura de etapă electorală să fie reacţii ale tinerilor, numai că lucrurile stau exact invers. Pun exagerat de mult suflet, într-o opţiune sau alta, vârstnicii de la care ai aştepta raţiune, nu patimă. E ca şi cum aceşti vârstnici, incapabili să mai iubească sau să urască o femeie, trăiesc o a doua tinereţe a simţămintelor, vizavi de o funcţie politică şi de un politician.

Absurdul merge şi mai departe. Înmulţirea excitaţilor şi a ciudaţilor, în zilele de maximum temperamental al campaniilor pentru scaunul prezidenţial, face ca indiferenţa să fie considerată o opţiune. Dacă nu-ţi exprimi vehement dispreţul pentru un candidat, detestat de persoanele în mijlocul cărora tocmai te găseşti, se cheamă că eşti de partea acestuia, dar eviţi s-o spui clar.

Recunosc deschis că mi s-au diminuat mult disponibilităţile sufleteşti şi că, ştiind foarte bine asta, sunt foarte atent cu iubirea şi cu ura. E ca atunci când mai am ceva bani în rezervă, însă nu ştiu cât o să mai trăiesc. Din care cauză, un plus de chibzuinţă în cheltuială poate să treacă drept zgârcenie. Ar mai exista un motiv pentru care sunt foarte rezervat cu dragostea pentru preşedinţii şi cu ura pentru rivalii lor, oricât de unici le pot apărea întregii ţări şi unii, şi alţii. După o anumită vârstă, devine obositor să ţii pasul cu masele largi, iar după ce ai dobândit o anume autonomie artistică e de-a dreptul contraproductiv să te aliniezi cu toată lumea. E un consum nervos, care nu duce nicăieri. E preferabil să-ţi conservi simpatiile, câte mai palpită în tine