Niciodată n-a fost campionatul atât de echilibrat, aproape de jumătatea întrecerii. Totodată, nicicând liderul n-a mai pierdut 17 puncte în primele 15 meciuri.

În termeni stricţi, asta înseamnă trei înfrângeri şi patru egaluri sau chiar o cinci înfrângeri şi o remiză, destul de mult pentru team-uri cu pretenţii la câştigarea campionatului.

Nici în Europa nu prea s-a văzut o aşa mediocritate generalizată. Cât despre o comparaţie cu marile campionate, nu se poate pune problema. Liderul din Premier League a pierdut doar şase puncte după 14 runde, la fel şi cel din Bundesliga, pe când Inter Milano a risipit cinci puncte, iar FC Barcelona doar trei.

La noi, totul se nivelează la nivelul mlaştinii, patroni altădată rapace, iar acum strâmtoraţi ajungând să-şi înfunde echipele într-un acelaşi mâl comun. Exemplul elocvent sunt evoluţiile din grupele Europa League, unde degeaba am dus patru formaţii.

“Uimirea” Urziceni este doar o minune de toamnă. Ne-o sugerează însuşi Dan Petrescu, care visează la plecarea către Premier League în locul unei englezeşti longevităţi manageriale. O magnifică victorie la Glasgow i-a aprins mintea, iar microbiştilor le-a dat speranţe diforme. Egalul ulterior cu scoţienii, remiza cu Stuttgart şi chiar victoria contra Sevillei deja calificate intră în sfera de normalitate a fotbalului decent.

Dealtfel, Urziceniul nu-i decât o echipă decentă. Steaua, Dinamo, Timişoara şi CFR-ul sunt jalnice, deşi încă mai clamează ipocrit că pot trece de grupele Ligii Europa. Când ele vor redeveni decente s-ar goli de jucătorii de valoare şi antrenori. E posibil ca la fel să se întâmple şi cu restul echipelor care se bat pentru titlu. Un tremur emoţional de toamnă şi gata, căderea e asigurată. Plecarea Bursucului, nu neapărat din cauza arbitrilor, cum trâmbiţează el, este şi conştientizarea atingerii unui maxim, fie el şi conjunctural. @