Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, nu crede nici astăzi că generalul Nicolae Militaru, ministrul Apărării instalat de noua putere FSN-istă în decembrie '89, era agent sovietic şi susţine acest lucru cu tărie în cel mai recent interviu pe care l-a acordat.
Negarea evidenţei este atât de stranie după atâţia ani, încât este o impietate la adresa tuturor acelora care au murit în urma acţiunilor generalului Militaru.
Numele adevărat al acestuia este Nicolae Lepădat şi în anul 1952 a fost trimis la studii politice în URSS, ca locotenent al Armatei populare române. Cum cursul nu s-a mai ţinut, la intervenţia ataşatului militar român de atunci a fost înscris la celebra Academie Militară "Frunze". La absolvire, în 1956, a primit gradul de colonel şi, fiindcă terminase o şcoala sovietică militară de renume, a avut o carieră militară lină, recompensată cu funcţii înalte. În anul 1978, Nicolae Militaru era deja comandant de Armată, ba chiar a aceleia ce-şi avea sediul în Bucureşti. Avea faimă, era deosebit de ambiţios şi ţinea în mână toate pârghiile puterii militare, care se împletea în capitala ţării cu cea politică. În luna august a acelui an, Nicolae Militaru a participat la o aplicaţie, la Mangalia, a Forţelor Tratatului de la Varşovia. Cu această ocazie, s-a întâlnit în condiţii de maximă conspirativitate cu ataşatul militar sovietic, generalul Borisov, căruia i-a promis că dacă va ajunge şeful Marelui Stat Major îl va înlătura pe Nicolae Ceauşescu de la putere, iar România va fi din nou trup şi suflet alături de URSS. La acea vreme, România se apropiase prin politica externă de ţările occidentale şi de SUA. Întâlnirea a fost monitorizată şi de aceea Nicolae Militaru a fost scos din rândul cadrelor militare active. Dar Ceauşescu, păţit în 1972 din cauza presiunilor Moscovei cu un alt trădător, generalul Ion Serb, nu l-a trimis în judec