Veneam de la serviciu către casă. Pe aleea blocului, o doamnă mergea înaintea mea, împreună cu un puşti de vreo 16 ani. Puştiul îi spunea cu lux de amănunte că bunică-sa a stat la o coadă de patru ore, la BIG, unde se vindeau organe de porc. Am simţit o mare oftică. Dar ce era să fac? Serviciul era serviciu.
De cum ajung acasă, îmi fac un plan ca să parcurg un traseu cât mai scurt şi mai rodnic. Bănuiam că nu numai la BIG s-au vândut organe de porc, ci şi la alte magazine. Important era să iau contactul cu persoanele implicate în astfel de probleme. În timp ce mă frământam eu de zor, apare Jenica, întruchiparea "angelului radios". Începe prin a mă zgândări cu întrebări fără rost, după părerea mea. Mă uit urât la ea şi-i zic să se grăbească, dacă vrea să dăm o raită prin magazine, pentru că n-am timp de pierdut. Ea mijeşte ochii şi-mi zice ghiduşă: "Ce-mi dai dacă ţi-am făcut rost de ceva grozav?" "Pe dracu! Doar dacă ai făcut rost de ceva organe", îi răspund răstit. "De unde ştii?!", mă întrebă ea uimită. "Nu ştiu! Bănuiesc, doresc, visez!", îi zic eu plină de speranţă.
Ei bine, da, Jenica aranjase o afacere de zile mari. Făcuse rost de organele mult dorite. E drept că nu din toate, adică doar de limbă şi inimă de porc. Ficat şi rinichi nu mai aveau când s-a dus ea la relaţie, aşa că s-a mulţumit cu ce mai rămăsese. Cum dracu să mai facă şi nazuri?! "Cât ai luat?", o întreb eu nerăbdătoare. "Câte vrei?", mă întrebă ea derutându-mă. "Mai întâi să le văd", îi zic, şi am ieşit amândouă pe uşă.
La ea în bucătărie, pe masă, într-un lighean mare, se aflau o mulţime de limbi de porc şi în altul mai mic, inimi tot de porc. Mă uit la ea aşteptând. "Ia câte vrei!", mă invită ea plină de generozitate. Ba chiar îmi dă un crătiţoi în care să le pun. Am ales douăsprezece limbi şi şase inimi, cam de aceeaşi mărime. Frumos! M-a
