Inainte de a incepe plimbarea prin flacari la brat cu mi¬reasa sa Poezia, as vrea sa-l intreb pe poet daca a auzit de musca pryausta? Marturisesc ca am avut intentia sa scriu un studiu critic pertinent, destul de exact, sobru si chiar sever pe alocuri despre poezia lui Daniel Corbu, dar de la intentie la realizare e o cale lunga; mi-am pus ambitia si fantezia la incercare, dar iesireadin poezie pentru un poet e mai grea sau la fel de grea ca si intrareain poezie si ceea ce a iesit a fost un text cu totul altfel decit cum as fi vrut eu; imaginatia mi-a jucat si de data asta o festa, astfel ca ma simt nevoit sa incep cu ce ar fi fost mai bine sa inchei, cu o mica nota explicativa. Lucru care nu-mi sta tocmai la indemina. Intr-un foarte frumos volum de-al sau (ghiciti-i titlul!), poetul Daniei Corbu pro­pune (cititorilor) o plimbare prin flacari. Doamnelor si domnilor, clameaza Corbu, poftiti sa ne plimbam prin flacari, azi are loc cea mai mare reprezentatie, ultima, poftiti, va rog. Nu va fie teama, nu costa nimic, spune poetul, flacarile nu ard, flacarile sint inofensive. Ne vom plimba cu miinile la spate prin flacari, cum altadata filozofii prin gra­dinile din Akademos. Vom discuta. Ce vom discuta? Cuvinte. Cu cine vom discuta ? Cu cuvintele. Ne vom plimba cu ele prin flacari. Fiecare cuvint e un domn orb ce traverseaza strada, con­dus de un ciine orb, un cuvint. Inainte de a cobori de pe trotuar ciinele are grija sa-si ciuleasca bine urechile. Un ciine cu urechi mari, bine ciulite. Din dreapta nu se aude nimic, nici o masina. Masinile stau la semafor. Tramvaiele claxoneaza acolo. Ciinele il trage pe domnul orb in mijlocul strazii. Strada e-n flacari. Ciinele se opreste din nou, adulmeca in dreapta, in stinga. Rotile ruginite ale vagoanelor ard, sinele tramvaielor urla prin oras. Ciinele isi lasa urechile in jos: semaforul e pe verde. Atentiune, masinilor, ramineti p