Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Blocuri-sorcove cu aprobare de la Primărie

Publicat in Adevarul, joi 3 decembrie 2009 ·

Municipalitatea a dat OK-ul asociaţiilor să reabiliteze termic blocurile fără să impună anumite culori pentru vopseaua aplicată peste termoizolaţie. Pe lângă faptul că sunt inestetice, clădirile unde izolaţia nu e făcută pe toată faţada pot avea probleme tehnice.

Proprietarii din câteva blocuri P din Trivale nu au căzut cu toţii de acord pentru a demara procedurile de reabilitare termică prin programul naţional. Prin urmare, cei care au dorit să-şi izoleze termic apartamentele au început lucrările pe cont propriu. Dar cum fiecare asociaţie a dorit să vopsească blocul la finalizarea lucrărilor într-o anumită culoare, iar Primăria le-a dat aviz, unele clădiri sunt vopsite în două sau trei culori.

„Nouă ne-a plăcut aşa, cu crem şi cu alb, ceilalţi de la scara E au ales alb cu un roz-portocaliu“, a spus Ştefan, în vârstă de 31 de ani, locatar al blocului P12, reabilitat tot pe bucăţi.

În multe cazuri, faţadele au fost renovate pe bucăţi, în zigzag. Un astfel de caz este blocul 82 bis din Trivale, unde locatarii spun că sunt nemulţumiţi de cum arată clădirea, dar trebuie să se înţealeagă unii pe alţii pentru că lumea nu are bani. „Nu am avut bani. Nu am făcut că nu am de unde“, spune Alexandra Nedelea, în vârstă de 73 de ani, o locatară din blocul 82 bis.

Şi în blocul 50-51 din Trivale reabilitarea termică s-a făcut tot parţial. „E urât aşa, dar dacă oamenii nu au bani, ce să le faci. Cine are face, cine nu, lasă aşa“, ne-a spus Viorica, în vârstă de 60 de ani.

Statul nu dă bani pentru reabilitarea parţială

Administratorii blocurilor izolate pe bucăţi sunt supăraţi că acum nu vor mai putea obţine fonduri de la stat pentru anveloparea termică integrală a blocurilor. „Legea este aproape inaplicabilă. În primul rând pentru că se cere acordul în proporţie de sută la sută al locatarilor şi, în al doilea rând, pentru că, în b

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Secretara-şefă a UMF „Carol Davila”, găsită decedată într-un lac din Capitală. Detalii de la polițiști

Ziua Constanta acum 7 ore
Secretara-şefă a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Matei Vali Cătălina, a fost găsită fără viaţă într-un lac din Capitală, anunţă Poliţia Capitalei. Secretara-şefă a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Matei V

Al doilea val de explozii în Liban: au fost vizate staţiile radio ale membrilor Hezbollah. Cel puţin 14 morţi şi sute de răniţi

Mediafax acum 7 ore
Dispozitive de comunicare utilizate de gruparea Hezbollah au explodat miercuri în sudul ţării şi în suburbiile sudice ale capitalei Beirut. Exploziile au loc la o zi după ce 12 persoane au murit în Liban şi Siria şi aproximativ 2.800 de persoane au

Licitații - 19 septembrie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Primăria oraşului Zărneşti, cod fiscal 4646897, cu sediul în oraşul Zărneşti, str. Mitropolit Ioan Meţianu, nr.1, jud. Braşov, telefon 0268/515777, fax 0268/222012, organizează în data de 11.10.2024 licitaţie publică deschisă pentru: 1. Vânzare

Kelemen Hunor, despre proiectul PNL pentru ca Iohannis să poată deveni senator: „E rândul partidului să plătească factura”

HotNews acum 4 ore
Liberalii au o datorie faţă de preşedintele Klaus Iohannis, care i-a ajutat să ajungă la guvernare, a afirmat miercuri liderul UDMR, Kelemen Hunor, referindu-se la propunerea legislativă prin care şeful statului poate candida, în ultimele trei luni

Ciucă, despre proiectul de lege prin care Iohannis poate candida: Nu îi dăm un job, românii, dacă îl vor alege, va face parte din viitorul Parlament sau nu / Are o experienţă în politica externă şi apărare, nu se iroseşte, trebuie valorificată

News.ro acum 9 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat miercuri despre proiectul de lege prin care preşedintele Klaus Iohannis poate candida la alegerile parlamentare că PNL nu îi dă un job, ci românii, dacă îl vor alege, va face parte din viitorul Parlament s

Stomatologul acuzat de agresiune sexuală asupra influenceriței Lolrelay, condamnat la 10 ani de închisoare

Adevarul acum 10 ore
Dentistul acuzat de influencerița Lolrelai, Ștefania Costache, de viol a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru agresiune sexuală și lipsire de libertate.

Ciucă: Ce mă diferenţiază de Marcel Ciolacu este o chestiune la care se răspunde foarte simplu: El şi-a servit partidul, eu mi-am servit ţara / Geoană este candidatul PSD, nu este independent / Lasconi are o activitate care ridică semne de întrebare

News.ro acum 9 ore
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a declarat miercuri că ceea ce îl diferenţiază de Marcel Ciolacu este o chestiune la care se răspunde foarte simplu: El şi-a servit partidul, eu mi-am servit ţara. Despre Mircea Geoană, Ciucă a spus că este candidatul PSD

Dolarul a scăzut după ce Rezerva Federală a SUA a redus miercuri dobânda de referinţă cu jumătate de punct procentual

News.ro acum 7 ore
Dolarul a scăzut după ce Rezerva Federală (Fed) a Statelor Unite a redus miercuri dobânda de referinţă cu jumătate de punct procentual, invocând o mai mare încredere că inflaţia va continua să încetinească până la ţinta anuală de 2% a băncii central

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Risc major de producere a unor incendii de vegetaţie, în Portugalia

News.ro acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Portugalia, unde s-a prelungit starea de alertă din cauza riscului major de producere a unor incendii de vegetaţie. Potrivit MAE, autorităţile portugheze au prelungit stare

Ce bani vor primi elevii cu medii de 10 la Evaluarea Națională și la BAC – Guvernul a aprobat sumele

HotNews acum 14 ore
74 de de absolvenți ai clasei a VIII-a care au obținut media 10 la Evaluarea națională în sesiunea din acest an vor primi câte 2.000 de lei și 80 de elevi care au obținut media 10 la Bac vor primi câte 5.000 de lei, a anunțat miercuri Mihai Constant

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/20°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/27°
dum.

17°/27°
Iasi
acum

13°
joi

13°/22°
vin.

9°/23°
sâm.

10°/24°
dum.

13°/25°
Constanta
acum

15°
joi

15°/21°
vin.

19°/22°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

joi

9°/16°
vin.

9°/22°
sâm.

9°/23°
dum.

12°/23°
Timisoara
acum

13°
joi

13°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/26°