După doi ani de dezbateri aprinse, susţinătorii lui Barack Obama (foto) au aflat în sfârşit răspunsul la una dintre întrebările ce nu le dădeau pace: ce marcă de ceas poartă preşedintele?
Dacă până în urmă cu câteva săptămâni, nu se ştia ce poartă la mână preşedintele, de-acum înainte ceasul „prezidenţial" va putea fi chiar cumpărat de europeni, după ce, recent, fusese pus în vânzare şi în SUA.
Ceasul, un Jorge Gray 6.500, va putea fi cumpărat în Europa cu aproximativ 300 de euro.
Acest tip de ceas a fost creat doar pentru membrii Secret Service, iniţial existând doar 50 de exemplare. Actualul preşedinte al SUA l-a primit cadou, în 2007, iar de atunci Jorge Gray 6.500 a devenit ceasul preferat.
Aparatul este considerat unul obişnuit, deoarece este electronic. Cu toate acestea, faptul că este preferat de cel mai puternic om de pe planetă, îl face cu adevărat special.
O armată de internauţi, dar şi detectivi particulari s-au mobilizat pentru a afla ce marcă de ceas poartă liderul de la Casa Albă.