Cel mai scurt discurs pe care l-am auzit vreodata la o decernare de premii este urmatorul: "Sint premiat fiindca mi-am tinut gura. Deci o voi face si in continuare". De cind se stie, omul cauta aprecierea din partea semenilor sai. Binecunoscutul dramaturg Jean Giraudoux considera ca aceasta nazuinta constituie de fapt elementul crucial in evolutia rasei umane: ne-am separat de maimute si am adoptat mersul biped nu numai pentru a diminua cit mai mult expunerea suprafatei corpului la ploaie, ci, mai ales, pentru a ne putea atirna, de acum ca Homo erectus, diverse decoratii si medalii la piept. Caci ce este mai frumos decit momentul in care culegem lauri si aplauze pentru efortul depus? Distinctiile si medaliile sint acum la moda, si cine apuca ziua in care se poate decora cu ele, acela va fi cu adevarat "distins". In viata sa se va schimba cite ceva; spre exemplu, un purtator de medalii nu va mai putea savura niciodata clipele frumoase la plaja. De plaje pentru nudisti nici nu mai poate fi vorba. Exista oameni care au o parere atit de buna despre sine, incit cred ca sint singurii carora li se cuvine vreun premiu. Si daca nu ar face juriul treaba asta, s-ar premia singuri. Altii, insa, sint atit de modesti, incit, daca li se acorda vreun premiu, sint luati pe nepusa masa. Prietenul meu Alfred, de exemplu, a primit de curind o distinctie, la care nici nu s-a asteptat. Cind l-a sunat primarul in persoana sa-i dea vestea, Alfred a fost atit de surprins, incit a scapat din mina nu doar receptorul, ci si discursul de multumire. Apropos de discursul de multumire: la decernarea unor premii premii precum Bambi sau Oscar avem tot mai des ocazia sa asistam la scene de genul: cind li se inmineaza in mod glamoros premiul, alesii le multumesc, printre altele, parintilor, prietenilor, asistentilor, producatorilor si uneori catelului sau pisicii, daca este cazul. Aceste multumiri sint