Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Recomandări de weekend

Publicat in Adevarul, vineri 4 decembrie 2009 ·

Adevărul de Seară vă prezintă câteva recomandări pentru petrecerea timpului liber.

Mâncare tradițională la prima ediție Gastro

Prima ediția a Gastro Bihor 2009, organizată în cadrul manifestărilor "Sărbătorilor de iarnă la bihoreni" a debutat astăzi la ora 12.00. Evenimentul promovează bucătăria tradițională bihoreană. La eveniment sunt invitați mai pricepuți bucătari bihoreni. Ei vor avea standuri de prezentare pe care îşi vor putea expune spre jurizare şi degustare platouri cu specialităţi tradiţionale bihorene specifice sărbătorilor de iarnă. În cadrul evenimentului este programat și Duelul Maeştrilor.

O noapte furtunoasă pe scena Casei de Cultură

"O noapte furtunoasă", de I.L. Caragiale, este a patra premieră a stagiunii 2009 -2010, la Teatrul de Stat Oradea. Spectactolul va fi pus în scenă sâmbătă, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea, de actorii trupei "Iosif Vulcan". Regia piesei este semnată de Chris Nedeea, iar scenografia de Oana Cernea. Biletele s-au pus în vânzare la Casa de Bilete a Teatrului. Preţul unui bilet de premieră este de 20 de lei. La premieră sunt valabile și abonamentele.

Zece ani cu clubul de dans Feeling Dance

Feeling Dance aniversează zece ani de la organizarea primului curs de dans. Orădeni sunt așteptași la patru zile de petreceri pe ritmuri fierbinți, alături de circa cinci sute de dansatori din toate colțurile lumii. Printre invitați se numărăr și (Academia de Baile) și Malik Roy&Salsavage. Vineri seară sunt programate spectacole de dans din buric, cu protagoniste din Martinica și Senegal. Sâmbătă vor fi acordate premiile „Zece ani de Feeling Dance". Vedeta zilei de duminică va fi Wilmark, celebrul memru al juriului de la emisiunea „Dansez pentru tine".

Expoziție de icoane

Copii de la Palatul Elevilor și Copiilor din Oradea își expun picturile

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Norvegia a descoperit cel mai mare zăcământ de metale rare din Europa

News.ro acum o ora
Firma minieră Rare Earths Norway spune că a descoperit cel mai mare zăcământ dovedit din Europa de elemente foarte apreciate de pământuri rare, reflectând poate un moment de cotitură atât pentru ţara nordică, cât şi pentru regiune, transmite CNBC. U

Cod galben de inundaţii după ploile din ultimele zile în Sibiu şi Braşov

Mediafax acum o ora
Potrivit INHGA, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 13 iunie 2024

Gandul acum 2 ore
Joi, 13 iunie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 16 iunie 2024. La tragerile loto de duminică, 9 iunie 2024, Loteria Română a acord

Liderii G7 sunt aproape de un acord pentru a oferi Ucrainei 50 de miliarde de dolari folosind profiturile activelor ruseşti îngheţate

Mediafax acum 34 minute
Detaliile tehnice ale unui acord vor fi finalizate după un summit al liderilor G7 care va avea loc în Italia în această săptămână, ceea ce înseamnă că ar putea trece ceva timp până la încheierea unui acord final, a declarat oficialul francez, care a

Școlile din România ar putea fi dotate cu „săli de detenție”. Cum vor fi pedepsiți elevii care deranjează orele

Adevarul acum 30 minute
Elevii care deranjează orele ar putea fi reținuți într-o sală special desemnată pentru această activitate, sub supravegherea unui profesor sau a unui cadru didactic auxiliar, este propunerea din proiectul de Statut al Elevului 2024, pus în consultar

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD – 37,63%%, PNL – 32,27%%, AUR – 6,28% - rezultate parţiale la ora 20.00 - DOCUMENT

News.ro acum 11 ore
PSD a obţinut 37,63% la votul pentru primari, PNL- 32,27%, iar AUR - 6,28%, rezultatele fiind prezentate de Biroul Electoral Central în urma centralizării voturilor din 97,23% din cele 3186 circumscripţii. Prezenţa la vot a fost de 51,12%. Potrivit

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

Messi: Inter Miami va fi ultimul club din cariera mea

News.ro acum 10 ore
Lionel Messi nu se va întoarce acasă, în Argentina, pentru a-şi încheia cariera de fotbalist. Într-un interviu acordat miercuri pentru ESPN, argentinianul a declarat că va "agăţa ghetele în cui" la actualul său club, Inter Miami, relatează L'Equipe.

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 12 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Oprah Winfrey a fost spitalizată cu o problemă "serioasă" la stomac, spune prezentatoarea Gayle King

HotNews acum 7 ore
Oprah Winfrey a ratat o apariţie programată pentru emisiunea "CBS Mornings" din această săptămână, deoarece a fost spitalizată din cauza unei probleme stomacale, a anunţat în direct coprezentatoarea emisiunii, Gayle King, potrivit NY Daily News. Opr

Vremea

București
acum

22°
joi

19°/32°
vin.

18°/26°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/30°
Iasi
acum

16°
joi

16°/24°
vin.

16°/20°
sâm.

14°/22°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

22°
joi

20°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

14°/21°
vin.

13°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/23°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/30°