…in cazul in care nu stiati deja, aflati ca una dintre cele mai mari nemultumiri ale mele (daca nu cea mai mare) vis-a-vis de Basescu e incapatanarea de care da dovada promovand parlamentul unicameral (de folosirea referendumului de manipulare nici nu mai vorbesc). Iata insa ca Geoana, in disperarea sa de a mai culege niste voturi si de a multumi pe toata lumea (doar mai multi au votat “pentru” la referendum de cati l-au votat pe el), a cedat si aici: “poporul a vorbit la referendum” (cand aud genul asta de exprimari mi se ridica parul pe ceafa – “poporul” poate vorbi foarte bine si enormitati, “poporul” l-a votat pe Hitler, “poporul”, in ‘90, ar fi ucis, prin lege, intelectualii, s.a.m.d.) – ne-a zis, pe un ton pretios. “Dupa ce ajung presedinte voi declansa procedurile necesare pentru adoptarea parlamentului unicameral.”
S-a dus si asta! Nu ma intereseaza daca a vorbit doar de dragul de a vorbi, bazandu-se pe faptul ca parlamentul actual nu va adopta niciodata o asemenea masura. La fel de bine poate se preface si Basescu. N-avem de unde a sti. Ceea ce stiu e ca Geoana nu mai face nici cat o ceapa degerata. Asta stiu.
Scuze pentru fraza abrupta, dar cand nu ai cu cine, nu ai cu cine. Si nu merita.
…in cazul in care nu stiati deja, aflati ca una dintre cele mai mari nemultumiri ale mele (daca nu cea mai mare) vis-a-vis de Basescu e incapatanarea de care da dovada promovand parlamentul unicameral (de folosirea referendumului de manipulare nici nu mai vorbesc). Iata insa ca Geoana, in disperarea sa de a mai culege niste voturi si de a multumi pe toata lumea (doar mai multi au votat “pentru” la referendum de cati l-au votat pe el), a cedat si aici: “poporul a vorbit la referendum” (cand aud genul asta de exprimari mi se ridica parul pe ceafa – “poporul” poate vorbi foarte bine si enormitati, “poporul” l-a votat pe Hitler, “poporul”, in ‘90, ar fi uci