Leontina Bânciu era o femeie frumoasă. Cu ani în urmă plecase din Bistriţa Năsăud şi se stabilise tocmai în Timişoara. Şi, cu timpul aici se mutase adevărata ei casă. Aici învăţase o meserie: era montator de aparatură electronică la AEM-Timişoara. Aici se căsătorise, şi tot aici îi născuse pe cei trei copii ai săi. În decembrie 1989, când a murit avea 39 de ani. În urma ei au rămas Ioan, soţul şi copii pe care el i-a crescut apoi de unul singur. Şi o mulţime de amintiri care-i supravieţuiesc şi acum, la două decenii de când ea a dispărut fără urmă.
Orfan de ambii părinţi, Ioan Bânciu a crescut singur şi a suferit mult din cauza asta. Pe Leontina a cunoscut-o în 1973. S-au plăcut şi s-au căsătorit în foarte scurt timp. Iar ea a însemnat pentru el absolut totul. Ea l-a scăpat de singurătatea apăsătoare şi tot ea a fost cea care i-a adus fericirea şi împlinirea pe care le trăieşti doar în viaţa de familie. Au avut împreună trei copii, Alina, Ana şi Arion. În 1989, Arion, ultimul dintre ei, avea doar 2 ani.
Acum, soţul şi-o aminteşte pe Leontina ca pe un om minunat, o soţie cu totul deosebită. Avea simţul umorului, era un om vesel. Iar în familie nu a existat niciodată vreun conflict cu adevărat serios. Chiar şi după două decenii de când a plecat din lumea asta, soţul ei, la fel ca toţi apropiaţii familiei, şi-o aminteşte pe Leontina ca pe o femeie frumoasă care, în măsura în care îşi putea permite, se îmbrăca elegant. Calmă, paşnică şi liniştită, nu se certa cu nimeni. Şi mai ales, orice i s-ar fi întâmplat, nu purta nimănui pică.
O FAMILIE MODESTĂ
În general, familia Bânciu a dus o viaţă modestă la fel ca majoritatea românilor din "Epoca de Aur". Locuiau la bloc, într-un apartament de 42 mp. Chiar şi adunate la un loc, salariile lor rămâneau tot modeste. Cu toate astea, concediile şi le făceau în fiecar
