Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Case ameninţate de o surpare de mal

Publicat in Adevarul, vineri 4 decembrie 2009 ·

O familie din satul buzoian Răteşti, comuna Berca, a primit ordin de evacuare, alte opt se aşteaptă din clipă în clipă să păţească acelaşi lucru, iar încă 80 de familii riscă să rămână izolate după ce malul râului Buzău a luat-o la vale, către albie. Autorităţile locale par să fie depăţite de situaţie şi asta pentru că nu au fonduri pentru consolidarea malurilor.

Familia Tatomir trăieşte de câteva zile un adevărat coşmar. Terenul pe care este construită gospodăria s-a prăbuşit pe jumătate în albia râului Buzău. O falie căreia nimeni din familie nu-i dădea mare importanţă s-a adâncit peste noapte şi mii de metri cubi de pământ s-au desprins din malul înalt de aproape zece metri şi au luat-o la vale cu pomi cu tot.

Oamenii spun că au resimţit ruptura ca pe un cutremur. „Am ieşit în grădină să tai nişte surceluşe şi dintr-o dată s-a auzit un vuiet. M-am uitat în toate părţile şi nu am văzut nimic la început. Apoi s-a auzit un foşnet, m-am uitat iar şi am văzut cum pământul se lăsa aşa ca un lift. Zici că fierbea. M-am speriat fiindcă auzeam şi copacii care se rupeau şi atunci am strigat repede, mamă, mamă, fugi din casă”, ne-a spus Daniel Tatomir, fiul proprietarei.

Somnul li s-a transformat în veghe. „Nici nu pot să dorm. Ies din oră în oră cu lanterna ca să mă uit dacă s-a mai apropiat hăul”, ne-a mărturisit Sofia Tatomir, proprietara casei.

Evacuare de urgenţă

Panica i-a făcut pe localnici să sune la 112. După ce au evaluat situaţia, cei de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă au decis că familia este într-un real pericol şi trebuie evacuată de îndată. Aşa că le-au propus să se mute într-o cameră de la Schela Berca. Familia Tatomir preferă însă să meargă la rude. „Am zis să îi iau la mine în casă. Aici am doar fata care este singură şi am zis să se ducă să stea acolo”, a declarat Nicu Răduţă, fratele proprietarei. A

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Real Madrid este din nou regina Europei. Madrilenii au învins cu 2-0 Borussia Dortmund în finala LC şi au câştigat pentru a 15-a oară trofeul / Ancelotti – "Visul continuă!" / Mesajul învinşilor - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Formaţia Real Madrid a învins, sâmbătă seară, pe stadionul Wembley din Londra, cu scorul de 2-0, echipa Borussia Dortmund, în finala Ligii Campionilor, şi a câştigat pentru a 15-a oară principalul trofeu continental intercluburi. UPDATE - Real Madri

Încă o favorită eliminată în turul trei la Roland Garros - Tabloul optimilor

HotNews acum 8 ore
​Madison Keys a fost eliminată în turul trei la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Emma Navarro, scor (5)6-7, (3)6-7. Madison KeysFoto: Dubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia >> Bianca Andreescu, eliminată în turul tr

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 12 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

Cântăreața Erika Isac, autoarea celebrei melodii „Macarena”, amenințată cu moartea înaintea unui concert

Adevarul acum 11 ore
Erika Isac, cântăreața de muzică trap care a împărțit Internetul în două tabere cu celebra sa melodie „Macarena”, a primit sâmbătă, înaintea unui concert pe care urma să-l susțină la Medgidia, amenințări cu moartea.

ÎPS Teodosie, despre donarea de organe: Organele nepereche nu este moral să le donăm, dar organele pereche putem să le dăm

HotNews acum 12 ore
Arhiepiscopul Tomisului şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect într-o emisiune la radio. ÎPS Teodosie consideră că donarea de organe este morală atunci când e vorba despre organele pereche, „dacă suntem c

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

HotNews acum 10 ore
Noi reguli, prin care sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, au intrat în vigoare la Veneţia. Venetia si celebrele sale gondoleFoto: Gabriel BOUYS / AFP / Profimedia Măsurile au fost introduse

Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, îşi schimbă numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt

Mediafax acum 12 ore
Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, a făcut o solicitare la o instanţă din Los Angeles pentru a-şi schima numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt.

O statuie a lui Evgheni Prigojin, căzut în dizgrația lui Putin, a fost dezvelită la mormântul său din Sankt Petersburg VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
O statuie din bronz a fostului lider al grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, care a murit într-un accident de avion în august 2023, la două luni după o revoltă eşuată în Rusia, a fost dezvelită sâmbătă, 1 iunie, la mormântul său din Sankt

Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie al Canadei, a murit după ce a fost atacat în închisoare

HotNews acum 8 ore
Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie din istoria Canadei şi care este considerat responsabil pentru moartea a peste 50 de femei, a murit vineri, după ce a fost atacat în închisoarea în care îşi ispăşea sentinţa, informează EFE, citată de A

Netanyahu nu renunţă: Tensiunile în Gaza nu se vor încheia până când obiectivele războiului nu vor fi atinse

Mediafax acum 10 ore
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a insistat asupra distrugerii Hamas şi a afirmat că Israelul nu îşi schimbă cerinţele pentru a pune capăt războiului din Gaza. Anunţul vine la o zi după ce preşedintele american Joe Biden a declarat că I

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/30°
lun.

20°/34°
mar.

19°/32°
mie.

18°/31°
Iasi
acum

18°
dum.

18°/30°
lun.

16°/31°
mar.

18°/31°
mie.

16°/27°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
mie.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°
mar.

13°/21°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/23°
mie.

15°/26°