Nimeni nu e de neînlocuit

Nu sunt singurul care am constatat în ultima vreme în spaţiul public o desconsiderare crescândă faţă de valoarea unui om şi a calităţilor personale. Afirmaţia cinică cum că "doar cimitirele sunt pline de oameni de neînlocuit" se generalizează. Gândită, dar nerostită de jenă în societăţile democratice, explicită - în cele autoritare. Nu mai contează cine eşti şi ce-ai făcut. Forţa de a te impune, în dispreţul normelor morale sau raţionale, devine condiţie a succesului substituindu-se reputaţiei şi competenţelor. Meritocraţia s-a refugiat doar în zonele din ce în ce mai marginalizate ale societăţii, în artă şi ştiinţă. Stabilirea ierarhiilor contemporane contează nu pe biografie, ci doar pe conjunctură. Personalitatea devine ins, validat numai şi numai de noroc. Care ar fi cauzele acestei răsturnări de perspectivă? Este astfel afectată identitatea omului şi rostul său tradiţional în lume?

Asasinat şi măcel

În mileniile de istorie consemnată în scris, puţine elemente au modificat esenţial relaţia omului cu universul. Cam până pe la finele secolului al XIX-lea, schimbările au fost doar cantitative, şi nu calitative. Mai departe, mai repede, mai mult, mai sus. Erau schimbări subsumate aşa-zisului progres general, pe care fiecare le putea înţelege şi accepta. Iar întregul, perceput ca o extensie a umanităţii, a păstrat omul în centrul său, cu identitate distinctă şi descriptibilă. Realitatea înconjurătoare era aşezată în tipare fixate întru eternitate, deasupra căreia se ascundea atotputernic Dumnezeu. Catastrofele naturale, molimele erau trăite ca anomalii, excepţii de la regulă, moartea unui om - o pierdere imposibil de reparat, o fractură în ordinea firească a lucrurilor pe care cei apropiaţi o acceptau cu greu. Dispariţia unei făpturi atenta la integritatea vieţii în totalitatea ei. Ceea ce co