Aurora Liiceanu cred ca a identificat principalul efect al mai vechiului schimb intre sat si putere: noi va asistam, voi ne oferiti atasamentul vostru. Citiva prieteni si colegi mi-au avansat versiuni alternative la imaginea pe care am propus-o, in tableta de saptamina trecuta, satului ravasit si secatuit de fibra umana de calitate. Profesorul Mircea Covic, de la Medicina, ma admonesteaza ca am generalizat nepermis si-mi invoca si zone mari din Romania (Bucovina, Ardealul, Banatul) in care ravagiile comunismului sint mult mai reduse. Nu peste tot este la fel, imi scrie si doamna Aurora Liiceanu. A mai ramas o urma de normalitate morala in unele sate care n-au fost colectivizate. „Ce descrii tu se intilneste mai degraba - dar poate gresesc - in zonele tembele, unde saracia e endemica. Am vazut in Maramures ca au ridicat coltii cei harnici si au ce le trebuie. Muncesc nebuneste si au de toate. Nu sint multi, dar sint respectati, sau mai degraba invidiati, dar ura fata de ei a jigodiilor lenese nu iese la suprafata". Oamenii din aceste sate s-au salvat, au evadat si se indreapta spre civilizatie. Dar sint putini. Imi place - ma incurajeaza - ca vezi transmiterea micimii umane din generatie in generatie - prin schimbari mizere psihice. Faci bine ca scrii despre stricaciunea umana de la tara. Este intr-adevar ceva cu satul - admite colega mea -, s-au petrecut aici schimbari dezastruoase, s-au intimplat rupturi irecuperabile, iar problema principala este lenea, faptul ca satenii au uitat sa munceasca, stau la televizor, beau la circiuma sau nu, au fost dresati ca altii ii tin pe ei. Am vazut si eu un reportaj naucitor despre un sat care a primit ajutoare in 1990 si de atunci stau taranii la poarta, injura si asteapta ajutoare, ca asa este normal". Are, desigur, dreptate, cred ca a identificat principalul efect al mai vechiului schimb intre sat si putere: noi va asistam, vo