- Cultural - nr. 433 / 5 Decembrie, 2009 Liliana Moldovan: Voi trece spre final la o tema delicata legata de rolul modelelor in viata unui scriitor de succes. Au nevoie marile genii de modele umane inspirationale? Exista vreo personalitate a literaturii si culturii nationale sau universale care v-a indemnat sa purcedeti pe taramul artei scriitoricesti? Valentin Marica: Primele carti le-am citit cu urechea. Mama stia multe versuri din Alecsandri si Eminescu, mi le recita si, ascultandu-le, parca vedeam cartile din care veneau acele texte. Stiam cum arata cartea prin chipul abecedarului pe care il divinizam. Imaginile color din abecedar tineau de lumea in care imi imaginam eu ca sta pe un jilt inalt si stralucitor Dumnezeu. Mama, abecedarul si obiceiurile din viata omului, in special nunta si inmormantarea, mi-au dat primii fiori de literatura, primele emotii pe care acum le numesc poetice. Ascultam oratii de nunta sau bocete, pierdut prin multimea satului, si, apoi, singur, in tarnat, la vie sau mergand cu vitele, completam in gand cantecul miresei sau bocetul. Pe toate le legam de soare. Cand nu stiam sa scriu (nu am scris inainte de a merge la scoala, pentru ca numai atunci am avut primul caiet), cu bata cu care pazeam vitele, faceam, in schimb, semne pe pamantul reavan, dupa ploaie, un fel de cercuri care reprezentau soarele. In aer, cu aratatorul, desenam tot un fel de litere inspirate de mersul sorelui pe cer. Eram fascinat cum deasupra capului meu soarele urca si cobora pe cer. De aici vin primele modele. Apoi, s-a intamplat intr-un ajun de Craciun, cand tata a mers la Cooperativa din sat sa-si cumpere ghete si a trebuit, obligatoriu, sa cumpere si o carte. Era in desfasurare renumita, pe atunci, "Luna cartii la sate". A intrat pe usa cu o carte rosie in mana. Am luat-o cu un fel de teama. Era Nicoara Potcoava, de Mihail Sadoveanu, in Editura pentru Literatura