Potrivit raportării Biroului Electoral Central, până la ora 13.00 în cele 65 de secţii de votare speciale amenajate în judeţul Galaţi, şi-au exprimat opţiunea 5.555 de persoane. Statisticile arată că numărul celor care votaseră până atunci se dublase comparativ cu cel înregistrat la ora 10.00.
Raportarea făcută de BEC arată că, în 25 de secţii de votare speciale din judeţul Galaţi numărul alegătorilor a fost cuprins între 400 şi 499 de persoane. Este vorba, în special, de secţiile de votare amenajate în mediul rural, respectiv din comunele Şendreni, Pechea, Oancea, Rediu, Tudor Vladimirescu, Vârlezi, Negrileşti, etc.
În legătură cu secţiile de votare speciale din mediul urban, BEC a anunţat că, în municipiul Galaţi, au ajuns la vot 355 de persoane, în municipiul Tecuci 212, iar în oraşele Bereşti şi Târgu Bujor, câte 215, respectiv 221 de alegători.
În toată ţara, în cele 3.359 de secţii de votare speciale, şi-au exprimat opţiunea, prin vot, pentru alegerea Preşedintelui României 256.884 de persoane.