În copilărie visa să aibă salariu un milion, iar acum este bucuros că şi-a văzut visul cu ochii. Glumeşte măcar o dată pe zi şi crede că bunădispoziţia sa l-a dăruit cu simpatia celor din jur.

Întâi a fost anunţul în ziar, apoi nesperata şansă de a urca pe scena Naţionalului craiovean. Îşi căuta de lucru şi nu i-ar fi trecut nicio secundă prin gând că va ajunge aproape de marii actori ai vremii. Se întâmpla în 1974. Teatrul avea nevoie de figuraţie, iar Teodor Ispas, astăzi actor al Liricului Elena Teodorini, de un loc de muncă. Astfel s-a produs minunea. Şi numele său a început să se regăsească în distribuţia mai multor spectacole.

A apărut în „Capul“, o piesă istorică, despre Mihai Viteazul, în „Viforniţa“, „Doi pe cal, unul pe măgar“„Patetica 77“, despre Războiul de Independenţă. Şi a venit şi clipa să apară pe afiş. Se juca Macbeth, iar Teodor Ispas era Fleance şi-l avea tată în piesă pe actorul Remus Mărginean. Toată această poveste cu figuraţia a avut doi ani de viaţă.

Un an, actor mânuitor

Toamna lui ’76 l-a adus într-o ipostază pe care a iubit-o imediat. Aceea de actor mânuitor la Teatrul de Păpuşi. N-a fost să fie decât pentru un an, dar a fost suficient, căci de-a lungul vieţii s-a lăsat mereu curtat de roluri dragi celor mici. „N-a fost spectacol de copii în care să nu fi jucat. Am fost vulpoi, lup, alteori fântână sau păr. Sunt Omul de tinichea din «Vrăjitorul din Oz» şi Chiţ-chiţ în «Cenuşăreasa»“, povesteşte zâmbind Tudorică Ispas, cum este alintat de colegii de la Liric, teatru unde a venit tot în urma unui anunţ publicat într-un ziar.

Până acolo, Teodor Ispas a tot învăţat. Da’ ce nu ştia. Fusese controlor de bilete, împiegat de mişcare, făcuse un curs de frezor la 7 Noiembrie. „Am bătut recordul la frezat cârlige de remorcă“, se amuză cel ce de curând a primit aplauze pentru regia spectacolului „Logodni