S-a făcut dreptate. Idealul, atât de mult dorit şi pentru care generaţii şi generaţii au luptat şi au murit, s-a realizat. Sigur că erau, şi în socialism, diverse realizări în această direcţie. Dar nu se bucura toată lumea de ele. Nu erau puţini cei dotaţi cu aceste minuni ale tehnicii care populează astăzi Republica Feudalistă România. Ar fi nedrept, din parte-ne, să nu recunoaştem această performanţă, acest triumf, acest record: toată lumea e ascultată. Înseamnă că toată lumea e nemuritoare.

Înseamnă că rostul fiecărui cetăţean a sporit semnificativ. Totalul naţional e o ţară cu toate microfoanele deschise. Dacă altădată numai elitele beneficiau de aceste vârfuri ale tehnicii, astăzi idealul a coborât în popor, pretutindeni. şeful statului află în timp real, de exemplu, când s-au întâlnit Geoană şi Vântu. Şi ce au vorbit. Nu e emoţionant? Nu contează că sunt folosite şi ziare care să preia discret ştirea şi preşedintele să exclame că din ziare a aflat-o. Foarte bună găselniţă.

Păi cum altfel ar putea fi stăpânită o ţară întreagă, dacă nu prin ascultare informativă şi urmărire informativă?

Liderul nu poate fi un orfan al informaţiei. La ce i-ar folosi lui să citească romane, cărţi de filozofie, poezii sau să meargă la teatru, când informaţiile palpitante la zi îi stau permanent la îndemână. Se poate spune, în acest sens, că şeful e în permanentă legătură cu poporul său, căruia îi preia, prin mijloace tehnice costisitoare - până şi gâfâiturile din pat, gemetele de durere, strănuturile şi înjurăturile. O asemenea relaţie strânsă, între reprezentant şi cei reprezentaţi, nu s-a mai pomenit.

Pe la mijlocul anilor '80, începusem să cred că mai rău de aşa nu se poate, în materie de libertate monitorizată. Iată ce scriam în urmă cu

25 de ani:

INFORMAŢIA UNILATERALĂ

Toţi se suspectează pe toţi,

toţi se falsifică,