Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prins de frate cand incerca sa violeze sora

Publicat in Ziua Constanta, luni 7 decembrie 2009 ·

A băut cu mătuşa şi apoi a încercat să violeze nepoata, în vârstă de 11 ani, dar a fost prins de fratele victimei. Este vorba despre Relu Ursu, un constănţean de 51 de ani, cercetat în prezent în stare de libertate, apreciindu-se că fapta sa nu este atât de gravă.

Poliţiştii din Chirnogeni au fost anunţaţi în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 3.45, că individul a încercat, prin violenţă, să întreţină raporturi sexuale cu o minoră de 11 ani, din Plopeni, acasă la mătuşa fetei, în Chirnogeni. Tragedia a fost împiedicată chiar de fratele copilei, care a dat buzna în cameră peste victimă şi agresorul ei. Prins cu pantalonii în vine, individul n-a mai stat la discuţii şi a fugit spre Techirghiol, urcându-se băut la volan. Poliţiştii spun că, sâmbătă seara, suspectul, împreună cu mai mulţi prieteni, a mers acasă la mătuşa fetei, unde au consumat băuturi alcoolice. La un moment dat, Relu Ursu s-a dus în camera alăturată, unde dormea nepoata de 11 ani a gazdei. Bărbatul s-a urcat peste copilă în pat, i-a dat două palme peste faţă şi a încercat s-o forţeze să întreţină raporturi sexuale cu el. Din fericire, intenţiile individului au fost date peste cap de fratele mai mare al fetei, care a auzit zgomotele şi a venit să vadă ce se întâmplă. După ce i s-a dejucat planul, Relu Ursu s-a urcat la volanul maşinii sale şi a fugit în direcţia localităţii Techirghiol, însă a fost depistat de poliţişti în scurt timp. În urma testării suspectului cu aparatul Drager, s-a stabilit o valoare de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. Fata de 11 ani a fost prezentată Serviciului de Medicină Legală Constanţa, unde s-a stabilit că nu prezintă urme de violenţă, astfel că, la acest moment, Relu Ursu este cercetat în stare de libertate pentru tentativă de viol şi conducere sub influenţa alcoolului. A băut cu mătuşa şi apoi a încercat să violeze nepoata, în vârstă de 11 ani, dar

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum 26 minute
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

România joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida are loc de la ora 19.00, la Frankfurt

News.ro acum 4 ore
Naţionala României joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida din grupa E are loc de la ora 19.00, la Frankfurt. Meciul va fi transmis de Pro TV. Tot de la aceeaşi oră se va disputa şi partida Bel

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum 2 ore
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, liber după un acord cu SUA. Jurnalistul se întoarce în Australia

Mediafax acum o ora
Eliberarea lui Assange încheie o saga juridică de 14 ani în care jurnalistul a petrecut mai mult de cinci ani într-o închisoare britanică de înaltă securitate şi şapte ani în azil la ambasada Ecuadorului din Londra, luptând împotriva extrădării în S

Furtună cu grindină pe Transalpina. Sute de turiști speriați de vremea extremă: „N-am văzut așa ceva de când trăiesc aici” FOTO

Ziare.com acum 29 minute
Furtună cu grindină pe Transalpina, marți, 25 iunie. Sute de turiști au fost luați prin surprindere și au fost nevoiți să se adăpostească pe la stânele din zonă. Potrivit gandul.ro, furtuna a ținut aproximativ 40 de minute, în vreme ce cantități mar

Scandal cu declarații de dragoste de la o doctoriță pentru unele colege și diagnostice greșite pentru pacienți, într-un spital din România

Ziare.com acum o ora
O secție a Spitalului Județean din Oradea a devenit centrul unui scandal, după ce o doctoriță și-a exasperat colegii cu transmisiuni live și postări pe internet în timpul serviciului, provocând erori profesionale grave ce pun în pericol pacienții. D

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 26 iunie 2024?

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru David cel din Tesalonic (sec. VI). Acest fericit, fiind cu neamul dinspre Răsărit, a strălucit la Apus ca un luceafăr prea luminos. Căci din pruncie supunându-

Aeroportul Incheon, închis din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

Mediafax acum o ora
Un balon a aterizat pe pista de lângă Terminalul 2, iar cele trei piste ale aeroportului au fost temporar închise, a declarat purtătorul de cuvânt. Mai multe baloane au fost observate în interiorul şi în jurul aeroportului, a spus purtătorul de cuvâ

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum o ora
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Acțiunile Airbus au scăzut. Compania și-a redus previziunile pentru 2024

Capital acum 14 minute
Marți, 26 iunie, acțiunile Airbus au scăzut, după ce compania a anunțat că și-a redus previziunile pentru anul în curs în ceea ce privește obiectivele și livrările. De asemenea, directorul financiar al companiei spune că s-au înregistrat cheltuieli

Vremea

București
acum

26°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

26°
mie.

20°/26°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

26°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°