Se înserează devreme şi din ferestrele blocurilor licăreşte lumina verzuie a televizoarelor.
România a fost conectată la un meci electoral dârz, acompaniat de handbal şi de fotbal.
Cu handbalul fete ne descurcăm, dovadă că am învins Ungaria într-o partidă tradiţional înverşunată. La fotbal, provincia se lăfăie pe podiumul de premiere. Timişoara, Cluj şi Urziceni ţintesc departe.
Lidera e o simbioză reuşită, între tactul lui Sabău, vrednicia jucătorilor, temperamentul lui Iancu, diplomaţia lui Chivorchian şi efervescenţa tribunei. CFR Cluj e un ghiveci de stranieri cu cotă remarcabilă. Unirea e tenace şi nărăvită la succese. Dar cea mai aşteptată întâlnire a fost cea din Bănie.
Zvâcnirile alb-albaştrilor au fost îmbrăţişate de o tribună aproape plină, un decor rarisim pe stadioanele noastre. O invazie de fete chipeşe a fost tratată cu atenţie de regizorul de emisie, de unde deducem că sexul slab de peste Olt e conectat la faima şi bunăstarea jucătorilor.
A câştigat, se ştie, Steaua, sub sprânceana încruntată a lui Piţurcă şi aceea senină a lui Răzvan Lucescu. Obiectul lor de studiu, Florin Costea, a evoluat dezinvolt şi graţios ca întotdeauna, ratând însă exasperant. Dincolo, gurile de tun, Kapetanos şi Szekely şi-au făcut datoria. Am zice că, una peste alta, gazdele au jucat mai bine, vânturând apărarea oaspeţilor.
Se naşte o întrebare. E de preferat un stâlp de telegraf precum Kapetanos, din care mingea ricoşează în plasă, sau glezna de pisică a lui Florin Costea, care înscrie des, dar întotdeauna mai puţin decât s-ar cuveni?
