Cei care sperau să îşi găsească un loc de muncă în primul trimestru din 2010 vor trebui să îşi reanalizeze opţiunile, căci mai mult de jumătate dintre managerii români spun că nu vor face angajări în lunile ianuarie-martie.
În vreme ce 15% dintre aceştia se gândesc să mai angajeze personal, mai mult de un sfert dintre angajatori iau în calcul noi concedieri. Aceste date clasează ţara noastră pe ultimul loc la nivel mondial privind recrutarea în ianuarie-martie 2010, potrivit unui studiu Manpower, citat de Mediafax.
Spre comparaţie, la începutul acestui an angajatorii din ţară aveau cele mai optimiste planuri din regiunea Europa, Orientul Mijlociu şi Africa (EMEA).
Cele mai multe şanse de a-şi găsi un loc de muncă le au persoanele din regiunea de Vest, în vreme ce angajatorii din regiunea de Sud-Est nu au în plan să îşi sporească forţa de muncă. Cei mai pesimişti manageri sunt cei din construcţii şi turism, în vreme ce angajatorii din finanţe, asigurări, servicii imobiliare şi servicii de afaceri, transporturi, depozitare şi comunicaţii; energie electrică, gaze şi apă, precum şi din industria prelucrătoare iau în calcul recrutarea unor noi angajaţi.
Alături de România, pe ultimele locuri ale clasamentului realizat de Manpower, se plasează Spania şi Irlanda.
CITIŢI ŞI:
Tinerii absolvenţi, şomeri cu diplomă