Joe Falco i-a îngropat pe cei de la Baltimore Ravens cu doar şase minute înainte de final când a pasat aiurea iar Green Bay a profitat şi a păstrat avantajul luat anterior pe tabelă.
Jermichael Finley a marcat două touch-down-uri pentru Packers într-unul din cele mai urâte meciuri ale actualului sezon. Gazdele, care aveau un record de 7-4 înainte de acest meci, aveau nevoie neapărată de victorie şi au bifat până la urmă al patrulşea succes consecuti fiind tot mai aproape de play-off. Pentru Ravens, înfrângerea nu este un dezastru datorită evoluţiilro slabe ale colegelor de serie. Cu un record de 6-6, Baltimore încă speră la un wild card.
De remarcat că pe timpul partidei s-au bătut sau egalat mai multe recorduri de indisciplină, meciul fiind considerat de specialişti drept cel mai slab al sezonului. Astfel, cele două formaţii au „reuşit" 310 yarzi de penalizare, record negativ în ultimii 33 de ani. Packers a comis 11 penalităţi iar Ravens cinci „interferenţe" într-un singur meci, record egalat stabilit iniţial de Giants în 2001. Cele 14 puncte ale oaspeţilor au venit după... intercepţii, asta deşi Aaron Rodgers avea înaintea meciului un record personal de 133 de pase neinterceptate... Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu
Joe Falco i-a îngropat pe cei de la Baltimore Ravens cu doar şase minute înainte de final când a pasat aiurea iar Green Bay a profitat şi a păstrat avantajul luat anterior pe tabelă.
Jermichael Finley a marcat două touch-down-uri pentru Packers într-unul din cele mai urâte meciuri ale actualului sezon. Gazdele, care aveau un record de 7-4 înainte de acest meci,