Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Misiunea OSCE: Neregulile trebuie investigate

Publicat in Jurnalul, marți 8 decembrie 2009 ·

Raportul Misiunii Restrânse de Observare a Alegerilor din România (LEOM) arată că scrutinul prezidenţial s-a desfăşurat, în ambele tururi, cu respectarea, în general, a angajamentelor OSCE, dar că neregulile sesizate trebuie investigate şi rezolvate cât mai repede cu putinţă.

Cât priveşte cel de-al doilea tur, acesta "a confirmat evaluarea pozitivă efectuată după primul tur", însă "deficienţele şi suspiciunile reînnoite referitoare la nereguli trebuie rezolvate", este concluzia raportului misiunii restrânse de observare a alegerilor a Oficiului pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (ODIHR) al OSCE. "Informaţiile referitoare la neregulile sesizate trebuie rezolvate fără întârziere, pentru a spori transparenţa şi încrederea în autorităţile statului", a subliniat şeful misiunii, Vadim Jdanovici, adăugând că în acest scop "ar trebui publicate de urgenţă rezultatele pentru fiecare secţie" în parte.

FĂRĂ SPECULAŢII

"Noi (Misiunea - n.r.) nu validăm rezultatele şi nu facem speculaţii, ci doar observăm un proces electoral şi ne referim numai la fapte, iar autorităţile trebuie să ia măsuri şi să facă demersuri pentru a asigura o reglementare mai bună pe viitor a procesului electoral. Asta este ceea ce ne interesează în următoarele zile", a mai spus Jdanovici. El a precizat că în cel de-al doilea tur de scrutin campania a fost mai puţin intensă decât la primul tur, dar că s-a amplificat în schimb campania negativă agresivă a ambelor tabere. Misiunea LEOM a dat ca exemplu în acest sens şi a criticat totodată acele bannere care, prin încălcarea legislaţiei în vigoare, erau făcute în aşa fel încât să semene cu adevăratele materiale de campanie ale candidaţilor vizaţi. Conţinutul acestor materiale a fost îndreptat împotriva ambilor candidaţi şi a partidelor care i-au susţinut, iar în unele cazuri au sugerat şi oarece legături între ca

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan despre inundațiile de după furtună: ”În 90% din localităţile din lume este depăşit sistemul de canalizare pentru astfel de fenomen”

Ziare.com acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, vineri seară, 14 iunie, că inundaţiile care apar din cauza căderilor mari de precipitaţii într-un timp foarte scurt nu pot fi evitate şi apar în majoritatea oraşelor lumii, sistemul de canalizar

Nicuşor Dan: Vreau să mă concentrez pe Bucureşti. În principiu, îmi doresc un al treilea mandat

HotNews acum 48 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a obţinut al doilea mandat în urma alegerilor locale din 9 iunie, respinge din nou idea unei candidaturi la alegerile prezidenţiale, afirmând că doreşte să se concentreze pe problemele Bucureştiului ş

Putin anunță că 700.000 de militari ruși luptă în Ucraina

HotNews acum 20 minute
Președintele rus Vladimir Putin a declarat vineri la televiziune că aproape 700.000 de militari participă în prezent la ofensiva din Ucraina, potrivit AFP. Vladimir PutinFoto: Sergei BOBYLYOV / AFP / Profimedia „Avem aproape 700.000 de oameni în zon

Zelenski a ajuns în Elveția unde va participa la summitul privind pacea în Ucraina. Rusia nu a fost invitată

Ziare.com acum 11 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit vineri, 14 iunie, în Elveţia, unde a doua zi va începe o conferinţă privind pacea în Ucraina, ce va reuni zeci de şefi de stat şi de guvern, transmit AFP şi Reuters. Kievul speră să obţină de la 'Con

Președinții de filială au susținut în unanimitate ca PNL să aibă propriul candidat la prezidențiale

Ziua Constanta acum 2 ore
PNL a stabilit să aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale în cadrul unei reuniuni unde au fost analizate rezultatele alegerilor din 9 iunie şi perspectiva următoarelor scrutinuri din acest an, la care au participat liderii filialelor judeţ

Curtea Penală Internaţională ar fi investigat noi crime de război ruseşti

Mediafax acum 44 minute
Potrivit unor surse familiarizate cu cazul, adunate de Reuters, ancheta examinează atacurile asupra infrastructurii care au pus în pericol vieţi prin întreruperea alimentării cu energie electrică şi apă, tăierea conexiunilor cu echipele de intervenţ

Tragedie la Șeitin: Două persoane au fost găsite moarte într-un imobil

Arad24.net acum o ora
Două persoane au fost găsite decedate într-un imobil din Șeitin. Poliția arădeană cercetează acest caz. „La data de 14 iunie a.c., în jurul orei 16:25, prin 112, a fost sesizată prezența a două persoane decedate, într-un imobil din localitatea Șeiti

România câștigă procesul privind falimentul Astra Asigurări. Statul evită plata a 330 de milioane de euro

HotNews acum 4 ore
Statul român a câștigat procesul intentat de familia Adamescu prin care i s-au cerut despăgubiri de 330.000.000 euro în dosarul falimentului societății Astra Asigurări, transmite Ministerul Finanțelor Publice. Procesul s-a desfășurat la Tribunalul A

Începe Euro 2024, cu România printre participante. Festivitatea de deschidere începe la ora 21.30. Primul meci, Germania - Scoţia

Mediafax acum o ora
Euro 2024 începe în Germania pe 14 iunie, când Germania, ţara gazdă, va juca împotriva Scoţiei, la Munchen. Finala se va juca pe 14 iulie, la Berlin. Cele 51 de meciuri se vor disputa pe 10 stadioane. Germania este din nou gazda unui eveniment inter

Papa Francisc, primul suveran pontif care participă la summitul G7 din Italia. Care a fost mesajul său despre inteligenţa artificială

Mediafax acum 4 ore
Papa Francisc a ţinut vineri un discurs despre inteligenţa artificială în cadrul summitului G7 din Italia. Este primul suveran pontif care s-a adresat în cadrul unei întrevederi cu liderii Grupului.

Vremea

București
acum

19°
vin.

18°/26°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/31°
lun.

20°/34°
Iasi
acum

15°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/25°
lun.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/18°
sâm.

11°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
Timisoara
acum

17°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

18°/30°