Mi se pare, nu vă supăraţi, ridicol că Dan Diaconescu cu OTV-ul lui se declară continuatorul Europei Libere în variantă tv şi cel puţin nepotrivit că Radu Moraru, „Naşul”, foloseşte vechiul semnal al Europei Libere în deschiderea emisiunii sale. O spun ca unul care a lucrat la Europa Liberă vreo şapte ani ca şef de birou, la Bucureşti, şi încă vreo trei în calitate de corespondent la diferite emisiuni.

Aflam periodic de plîngerile şi reclamaţiile persoanelor de la putere în România făcute, unele, la conducerea americană a postului, adică la preşedintele Tom Dine, altele la directorul Departamentului românesc, Nestor Ratesh. Nici una, dar absolut nici una dintre aceste reclamaţii n-a avut vreo consecinţă pentru redactorii biroului. Aflam de ele şi atît.

Nestor Ratesh avea o singură, dar importantă, exigenţă: să nu amestecăm relatarea cu editorializarea – cu adicătelea comentariul, altfel se mai „scăpa” atunci cînd venea la Bucureşti spunînd unuia sau altuia „Se pare că l-ai supărat pe…” Dar acelaşi Nestor Ratesh nu era adeptul relatării neutre, ci obiectiv-critice, fiindcă altfel n-am mai fi fost Europa Liberă. N-au existat sancţiuni sau presiuni asupra nici unuia dintre redactorii din Bucureşti de pe urma plîngerilor oficialităţilor autohtone de la înfiinţarea sa, pînă în ultima zi.

Ceea ce se purta printre noi, şi la Bucureşti şi la Praga, era aşa-numita lectură colegială a textelor, înainte de a fi difuzate pe post. Adică dădeai textul la citit şi altcuiva, înainte de a te duce la microfon. Eu citeam textele redactorilor din Bucureşti – dar şi le mai citeau şi între ei, adesea. Iar producţiile mele treceau pe sub ochii cuiva de la Praga, de obicei pe sub cei ai lui Ratesh, cu care negociam uneori, la telefon, un cuvînt sau o frază pînă trebuia să intru în studio. Uneori îi dădeam dreptate, alteori rămînea ca mine. La mijloc erau însă cuvinte