Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vantu dat in consemn la frontiera, ceea ce nu implica o eventuala retinere la granita - surse

Publicat in Romania Libera, miercuri 9 decembrie 2009 ·

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vantu este dat in consemn la frontiera pentru ca autoritatile judiciare sa fie anuntate cand acesta paraseste Romania, aceasta nefiind o masura preventiva, au declarat, miercuri, surse judiciare citate de Mediafax.

Politia de Frontiera nu a confirmat, dar nici nu a infirmat aceasta masura, precizand ca informatia intra in categoria celor clasificate, potrivit unui oficial, contactat de agentia mentionata.

Pe de alta parte, Ministerul Public a refuzat sa dea orice fel de informatie in acest sens.

Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie (PICCJ) a constituit un dosar penal in care se fac cercetari cu privire la cei care l-au ajutat pe Nicolae Popa, fostul director Gelsor, sa se sustraga executarii pedepsei.

Biroul de presa al Ministerului Public a comunicat in 3 decembrie ca, "in baza informatiilor primite cu privire la arestarea cetateanului roman Popa Nicolae, la data de2.12.2009, in Indonezia, Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a constituit un dosar penal in care se efectueaza cercetari sub aspectul savarsirii infractiunii de favorizarea infractorului cu privire la persoanele care au ajutat persoana condamnata sa se sustraga de la executarea pedepsei". Institutia nu a oferit alte detalii.

In seara de 3 decembrie, fratele lui Nicolae Popa a fost audiat de procurorii Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie (PICCJ) in legatura cu persoane care l-ar fi sustinut pe fostul director al Gelsor in a se sustrage execitarii pedepsei.

Virgil Popa, in prezenta unui avocat, a dat detalii procurorilor despre fuga fratelui sau, Nicolae Popa, capturat in 2 decembrie, de catre autoritatile din Jakarta, Ministerul Justitiei demarand deja procedurile de extradare, pentru aducerea in tara a fostului director al societatii de valori mobiliare Gelsor, condam

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac cu cuţitul la Lyon: Patru oameni au fost răniţi, agresorul a fost arestat

News.ro acum 17 minute
Un marocan în vârstă de 27 de ani, care suferă de probleme psihiatrice, a fost arestat şi plasat în custodia poliţiei în urma unui atac cu cuţitul care s-a soldat cu patru răniţi în metroul din Lyon, duminică după-amiază, relatează AFP. Procurorul g

De ce merg PSD și PNL pe liste comune la europarlamentare? Mihai Tudose: Era imposibil ca altfel să nu ne încăierăm. E realitatea, vreţi să vă mint frumos?

HotNews acum o ora
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a spus, duminică seară, că, dacă PSD şi PNL candidau pe liste separate, ar fi fost imposibil să nu se „încaiere”: „Asta e realitatea, vreţi să vă mint frumos?”. Mihai TudoseFoto: Inquam Photos - Sabin Cirstoveanu „

Ciolacu, către românii de peste hotare: Vă cer iertare că nu am fost în stare să vă ţinem acasă

Mediafax acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a participat, duminică seara, la ceremonia dedicată Zilei românilor de pretutindeni. Prim-ministrul şi-a amintit de fratele său care imediat după Revoluţie a plecat în Germania, „în căutarea unei vieţi mai bune”. „Simt şi ac

Marius Tucă Show începe luni, 27 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 39 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Farul Constanţa câştigă Liga de Tineret şi va reprezenta România în UEFA Youth League

Mediafax acum 45 minute
Luca Băsceanu, căpitanul celor de la Farul Constanţa, a marcat unicul gol al meciului, de la 11 metri, cu doar câteva minute înainte de finalul timpului regulamentar. Victoria vine după ce constănţenii au jucat şi finala Cupei de Tineret, unde au ce

12 oameni au fost răniți în urma unor turbulențe, într-un avion al Qatar Airways care zbura de la Doha către Dublin

HotNews acum 4 ore
Douăsprezece persoane care călătoreau la bordul unui avion al companiei Qatar Airways, într-un zbor de la Doha către Irlanda, au fost rănite în timpul unor turbulențe, a anunțat duminică aeroportul din Dublin, adăugând că avionul a aterizat în sigur

Marea Britanie: Conservatorii lui Rishi Sunak promit să reintroducă serviciul militar obligatoriu pentru tinerii de 18 ani, dacă vor câștiga alegerile

HotNews acum 3 ore
Partidul Conservator britanic, aflat la putere, a anunțat că va reintroduce serviciul militar național obligatoriu dacă va câștiga alegerile generale din 4 iulie, informează duminică AFP. Soldații britanici se deplasează de la Victoria Barracks până

Formula 1 Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat Marele Premiu al Principatului Monaco

Ziua Constanta acum 3 ore
Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat, duminică, pentru prima oară în cariera sa Marele Premiu al Principatului Monaco, a opta etapă a Campionatului Mondial de Formula 1 din acest sezon, potrivit Agerpres. Australianul Oscar Piastr

Elena Udrea, reacție din închisoare în cazul Coldea: „Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA. Sper că va duce și la căderea lui Kovesi"

HotNews acum o ora
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a reacționat, după ce foștii generali din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă de către procurorii anticorupție, printr-un mesaj publicat pe pagina ei de

Tadej Pogacar a câştigat pentru prima dată Turul Italiei. În ultima etapă s-a impus Tim Merlier

Gazeta Sporturilor acum o ora
Slovenul Tadej Pogacar a triumfat, duminică, în Turul Italiei, după a 21-a etapă câştigată la sprint de Tim Merlier, la Roma. Este al treilea mare tur al slovenului, după cele două tricouri galbene din Turul Franţei, din 2020 şi 2021. Turul Franței

Vremea

București
acum

20°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/22°
mie.

13°/25°
Iasi
acum

19°
dum.

12°/25°
lun.

11°/20°
mar.

13°/22°
mie.

14°/20°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

12°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

11°/23°
lun.

11°/20°
mar.

11°/20°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

19°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°