Iată câteva ştiri pe scurt din Adevărul de Seară, ediţia de Sibiu.
INFRASTRUCTURĂ
Iorga, redeschisă oficial
Municipalitatea sibiană a efectuat miercuri redeschiderea oficială a străzii Nicolae Iorga, pe tronsonul dintre Mihai Viteazu şi Calea Cisnădiei. Primăria a băgat aproximativ 8,9 milioane de lei pentru reparaţiile care au însemnat şi înlocuirea reţelei de apă şi canalizare.
MÂINE
Festivalul lecturii la Biblioteca „Astra“
Timp de două zile, Biblioteca Judeţeană „Astra“ va găzdui cea de-a treia ediţie a Festivalului Lecturii. Dedicat în special copiilor, manifestarea include proiecţii de filme pentru copii, concursuri pe teme litarare, programe artistice, dar şi organizarea unui Bazar de Crăciun.
MÂINE
Seminar de Gospel
Corul american "Raise Gospel Choir" organizează mâine un seminar de cântece Gospel, care va avea loc de la ora 10.00 la librăria Erasmus şi se va încheia cu un concert la ora 20.00 pe scena din Piaţa Mare. Seminarul va fi condus de Brad Vee Johnson, fost membru al trupei Boney M.