Legislaţia austriacă prevede o reducere a impozitului de 10% pe care îl plăteşte o companie pentru expunerea pe care o are pe o “nepoată”. De aceea, Erste a trecut participaţia deţinută la BCR pe alte entităţi din grup. Sursa: Arhiva EVZ
“Motivul a fost exclusiv fiscal. Există o prevedere în Austria că impozitul pe care îl plăteşte o companie pentru expunerea pe care o are pe o nepoată este cu 10% mai mic (...) Este perfect legal. Noi am autoziat schimbarea de proprietatea doar după ce am avut angajamentul lor scris că îşi menţin acleaşi angajamente şi susţinerea faţă de BCR”, a declarat directorul Direcţiei Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză, citat de Mediafax.
Erste nu avea voie să trasfere BCR către altă entitate în termen de trei ani de la privatizare. De aceea, mişcarea a fost realizată luna trecută. Astfel, BCR este controlată de două vehicule cu statut juridic de SRL înfiinţate recent în Austria, respectiv EGB Ceps Beteilungen GmbH şi EGB Ceps Holding GmbH.
După valoarea activelor deţinute, BCR este cea mai mare bancă din România, fiind secondată de BRD şi Raiffeisen Bank. Potrivit ultimului raport al grupului Erste, un leu din zece împrumutaţi de BCR nu este sigur că va mai fi recuperat, informează capital.ro. Rata creditelor neperformante ale BCR a ajuns la 10,6% la finele lui septembrie.
CITIŢI ŞI:
Bancher, angajez expert în credite neperformante
BNR a salvat profitul băncilor
Euro şi dolarul se scumpesc