Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Biroul de Adăpost Temporar este casă de urgenţă pentru copiii abuzaţi

Publicat in Adevarul, miercuri 9 decembrie 2009 ·

În prezent, Biroul de Intervenţie, Consiliere şi Adăpost Temporar găzduieşte 14 copii.Personalul din cadrul acestui birou acordă servicii de suport şi adăpost temporar pentru copiii abuzaţi, neglijaţi sau exploataţi.

Mădălina, Costel şi Cătălin sunt trei fraţi care au fost luaţi din familia lor şi aduşi la Biroul de Adăpost Temporar din Focşani în urmă cu doar trei săptămâni.

Copiii, din localitatea Vârteşcoiu, trăiau în condiţii mizere alături de cei doi părinţi care trăiesc în concubinaj.

"Aceşti părinţi îşi neglijau copiii şi nu îşi asumau responsabilităţile parentale. Fetiţa, în vârstă de opt ani şi cei doi băieţei, de patru şi respectiv doi ani, erau nemâncaţi, dezbrăcaţi, nespălaţi şi plini de păduchi, fiind nevoiţi să asiste la momentele de violenţă dintre părinţi" spune Violeta Pavelescu, şefa Biroului de Adăpost Temporar.

Acum, cei trei fraţi beneficiază de protecţie specială în regim de urgenţă până la pronunţarea instanţei judecătoreşti. Apoi, cel mai probabil, copiii vor fi daţi în plasament şi integraţi în familia unui asistent maternal.

„Este de dorit ca copiii să stea cât mai puţin la noi. Acesta este un centru de tranzit, unde se asigură protecţie pe perioada evaluării dosarului", mai spune Violeta Pavelescu.

Copiii pot fi vizitaţi de părinţi

De la începutul anului, aproximativ 80 de copiii neglijaţi sau abuzaţi au beneficiat de protecţia Biroului de Adăpost Temporar, unde în prezent se află 14 prichindei.

Aici, copiii participă la activităţi educaţionale, de socializare, primind şi vizitele părinţilor, cu excepţia abuzatorului care nu are acces în centru. De asemenea, copiilor li se oferă hrană, îmbrăcăminte şi îngrijire specializată.

Lecţii la Centru

În structura Biroului de Adăpost Temporar funcţionează şi un centru Educaţional de Zi ce are ca principal scop prevenirea abandon

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum o ora
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum o ora
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum o ora
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 42 minute
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum o ora
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum o ora
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum o ora
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum 3 ore
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

25°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

27°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°