Daniela Maxim, membră a organizaţiei locale PSD Agâş, susţine că ea şi soţul său au fost înjuraţi şi pălmuiţi de primarul şi viceprimarul comunei (PDL), chiar în magazinul pe care îl deţin. Femeia spune că întreg incidental a fost filmat de camera video din magazin. În replică, primarul Doru Merluşcă susţine că acuzaţiile familiei Maxim sunt false. Sursa: Olimpia Filip Familia Maxim povesteşte că luni, a doua zi după turul doi de scrutin al alegerilor prezidenţiale, s-au trezit cu primarul Merluşcă şi viceprimarul Florinel Raţă, ambii de la PDL, la ei în magazine pentru a le cere socoteală de ce sunt simpatizanţi PSD.
„Pur şi simplu ne-am trezit cu ei aici. Am aflat că „vizite” din astea au făcut pe la mai mulţi membri PSD, ca să le transmită un mesaj de intimidare. Au început să ne vorbească urât, să ne jignească şi ameninţe. Mereu spuneau că or să ne dea foc la casă şi că o să ne închidă magazinul. Şi că, dacă păţim noi ceva, o să ne crească ei copiii", susţine Daniela Maxim.
Femeia mai spune că primarul şi viceprimarul au venit împreună cu opt tineri, îmbrăcaţi în haine în piei de urs, care s-au apucat să joace şi să bată tobele în magazin. „În hărmălaia asta, viceprimarul m-a tras afară şi a zis că dacă nu ies din PSD o să mă termine. Apoi, îmi dă foc la casă şi o să fiu nevoit să plec din comună", completează şi Mihai Maxim.
Daniela Maxim susţine că viceprimarul a intrat apoi în magazin şi i-a un pumn în faţă. „Eu am început să îl întreb ce caută în magazin şi vicele mi-a dat cu pumnul în gură. Apoi, a venit primarul şi m-a tras într-o parte şi mi-a spus că am făcut rău că am intrat în PSD şi că trebuie să părăsesc acest partid", adaugă Daniela Maxim. Primarul neagă totul
În replică, primarul Doru Merluşcă neagă orice acuzaţie a soţilor Maxim. „Totul e o aberaţie. Nu pot comenta aşa ceva. E o mare minciună. S