In pragul veacului al XX-lea, intr-o lume in miscare, pretutindeni se cauta capital. Dar capital nu inseamna doar un cont in banca, actiuni la rafinarii, la fabrici de automobile sau la companii financiare. Cunostintele stiintifice, tehnice, economice inseamna si ele capital. Fara indoiala ca astfel de cunostinte nu umbla razlete prin aer. Ele sunt adunate in creiere de savanti, de manageri, de tehnicieni, de administratori, de alti participanti la productie. America, tara care si-a asigurat cresterea permanenta a venitului, a facut investitii mari in educatie incepand inca din secolul al XIX-lea. Desi Statele Unite au avut mereu nenumarate prioritati, niciodata n-au ezitat sa investeasca optim in prioritatea numita educatie. Numai asa au reusit sa lege cu adevarat inteligenta americanilor de performantele asteptate in fiecare moment. Numai asa stiinta a reusit sa fie cel de-al patrulea factor de productie, alaturi de resursele naturale, de capital si de munca.
La intrarea in veacul XX, mai mult ca oricand in trecutul indepartat sau apropiat, rolul investitiei in cultura, in educatie devenise unul primordial: sa identifice, sa recupereze si sa ghideze valorile nationale spre o integrare deplina in constiinta vremii. Nenumarate tari, atunci, se mandreau deja cu o cultura in care s-au acumulat, strat peste strat, de-a lungul a nenumarate generatii, idei, experiente, conceptii. Dar, la cumpana dintre secolul XIX si secolul XX, cultura in general, stiinta in special se manifestau deja cu deosebire prin aderarea activa la idei de actualitate si prin institutii puternice, intarite continuu in timp, riguros reglementate, bine inzestrate. Mai mult chiar, au ajuns la intelegerea adevarului ca fara un bun management al calitatii, pe care nu-l obtine nimeni fara o buna educatie, fara o temeinica pregatire, nu poate fi vorba de o adevarata economie de piata. Fiindca pi
