Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PSD a pornit contraatacul

Publicat in Jurnalul, miercuri 9 decembrie 2009 ·

PSD a pornit ieri contraatacul pentru in­validarea mandatului lui Traian Băsescu, depunând la Curtea Constituţională ce­rerea de anulare a alegerilor de duminică şi prezentând dovezi de fraudă electorală. Fostul ministru de Interne, Dan Nica, a organizat la sediul partidului o conferinţă de presă în care a anunţat că PSD cere arestarea şefului Serviciului de Evidenţă a Populaţiei de la Sectorul 3 din Bucureşti şi a depus plângere penală împotriva deputatului PD-L William Brânză pentru constituire de grup infracţional, Brânză fiind cel care a mobilizat la vot românii din Spania şi Italia.

Dan Nica a declarat că dosarul pe care PSD îl depune în instanţă conţine mii de dovezi de fraudă la alegerile de duminică, estimările partidului arătând că numărul voturilor fraudate în favoarea lui Traian Băsescu s-ar ridica la 136.000. Nica a prezentat câteva exemple de fraudă, ară­tând că în Sectorul 3, la aceeaşi adresă, fi­gurează ca locatari câteva sute de persoane din Republica Moldova, care nu s-ar afla pe teritoriul României, dar care figurează ca votanţi la scrutinul de du­mi­nică. "Este vorba despre cărţi de identitate fal­s­e folosite la alegerile de duminică, pentru că este imposibil să domicilieze câteva sute de persoane sub acelaşi acoperiş", a explicat fostul mi­nistru de Interne. Acesta a dat un alt exemplu de folosire a unei cărţi de identitate false, spunând că CNP-ul generalului Ion Marin, decedat în 2006, apare în listele de votanţi de duminică, sub semnătura unui anume Ionel Marin. Nica a explicat că PSD cere renumărarea voturilor, pentru că s-au descoperit câteva sute de voturi valabile care fuseseră anulate sau voturi favorabile lui Mircea Geoană care fuseseră înregistrate ca fiind favorabile lui Traian Băsescu.

"BĂSESCU VREA O REPUBLICĂ TIP BELARUS"

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, ieri, la Parlament, că el a câş

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum 43 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decret semnat de Iohannis!

Ziua Constanta acum o ora
Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 decembrie, la ora 14.00. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind convocarea noului Parlament al României, transmite Administraţia Prezidenţială. Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 d

Dana Marijuana rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri. Sentinţa nu este definitivă

HotNews acum 29 minute
Cântăreaţa Dana Coteanu, cu numele de scenă Dana Marijuana, rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri, printr-o decizie luată miercuri de judecătorii Tribunalului Constanţa. Sentinţa nu este definitivă, potrivit soluției judecătorilor const

Rusia le recomandă cetățenilor săi să evite călătoriile în Occident. „Sunt pline de riscuri”

Ziare.com acum 2 ore
Rusia a anunțat miercuri, 11 decembrie, că relaţiile cu Statele Unite sunt atât de conflictuale încât cetăţenii ruşi nu ar trebui să călătorească în SUA, Canada şi unele ţări UE, deoarece riscă să fie "vânaţi" de autorităţile americane, relatează Re

Prevenirea abuzurilor șefilor SRI și limitarea mandatelor acestora, legi trecute de Camera Deputaților

Ziare.com acum o ora
Două proiecte de lege care vizează reforme ale serviciilor din România au fost adoptate de Camera Deputaților miercuri, 11 decembrie. Cele două legi, inițiate de Emanuel Ungureanu (USR) vizează limitarea mandatelor șefilor serviciilor (SRI, SIE, SPP

ÎCCJ respinge cererea lui George Simion împotriva hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale

Mediafax acum 52 minute
„Admite excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti, invocată din oficiu. Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul Simion George Nicolae împotriva Hotărârii nr. 32 din data de 06 decembrie 2024 pronunţate de Curtea

O șoferiță beată și drogată a fost reţinută după ce a lovit cu maşina un autoturism condus de o poliţistă

Ziare.com acum o ora
O femeie de 30 de ani din Arad a fost reţinută după ce provocat un accident rutier, lovind cu maşina un autoturism condus de o poliţistă aflată în timpul liber. Poliţiştii au constatat că femeia de 30 de ani consumase alcool, având 1,40 mg/l alcool

Casa Verde Fotovoltaice 2024 / AFM a publicat lista instalatorilor validați; beneficiarii au la dispoziție 90 de zile pentru alegerea unui instalator

HotNews acum 2 ore
Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat pe site-ul instituţiei lista instalatorilor validaţi în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice – sesiunea 2024. Începând de miercuri, persoanele fizice care s-au înscris în program au la dispoziție

Şaisprezece persoane, reţinute în dosarul vizând o grupare care ar fi intenţionat să vândă în mod fraudulos terenuri în zone strategice în Bucureşti şi Ilfov

News.ro acum o ora
Şaisprezece persoane au fost reţinute în dosarul vizând o grupare care ar fi intenţionat să vândă în mod fraudulos terenuri în zone strategice în municipiul Bucureşti şi în judeţul Ilfov, dosar în care au avut loc 47 de percheziţii, în Bucureşti şi

Calendar de advent cu figurine din ciocolată vândut în magazinele Lidl, retras de la vânzare din cauza gustului „nespecific”: „Nu reflectă calitatea și savoarea standard a produsului”

HotNews acum 3 ore
Toate loturile de calendare de advent cu figurine din ciocolată, vândut special pentru Crăciun de producătorul „Milano sp. z o.o S.K.A” au fost retrase de la vânzare din magazinele Lidl, a anunțat ANSVSA. Potrivit inspectorilor, ciocolata avea un gu

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
Iasi
acum

mie.

1°/3°
joi

-0°/2°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/4°
joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/3°
joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°