Poate că personajul istoric al evului mediu care a fost ridicat pe cel mai înalt piedestal de istoriografia română este Mihai Viteazul.

Devenit simbol al unităţii românilor într-o perioadă în care nu exista încă România, voievodul a devenit apoi un erou, un salvator, al cărui rol era să îl anunţe pe conducătorul comunist care îi împrumuta virtuţile. Dar simplicarea istoriei prin proiectarea în trecut a unor realităţi moderne nu ne ajută să înţelegem acţiunile celui care a fost primul român ce a unit Muntenia, Transilvania şi Ţara Românească.

La momentul în care Mihai Viteazul ajunge pe tronul Ţării Româneşti cumpărându-şi tronul de la Istanbul, Imperiul Otoman trecea printr-o perioadă de criză, marcată de conflicte în Asia şi de schimbări rapide ale sultanilor. În acest context internaţional, în jur de 1593, împăratul habsburg Rudolf al II-lea decide să reia cruciada împotriva turcilor, iar la iniţiativa Papei, mai multe state se grupează în Liga Sfântă.

„Mihai Viteazul se naşte ca personaj istoric în contextul războiului de 15 ani, dintre 1593-1606. Iniţial, delegaţii Ligii Sfinte s-au ferit să îl contacteze pe Mihai, care a fost văzut ca un om al turcilor. L-au contactat pe domnitorul moldovean, dar pe Mihai s-au ferit”, spune Marius Diaconescu, lector doctor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, specializat în istoria Transilvaniei.

Sigismund Bathory, primul care stăpâneşte cele trei ţări

Habsburgii i-au lăsat lui Sigismund Bathory, principele Transilvaniei, conducerea acestei părţi a frontului antiotoman. Mihai Viteazul şi domnul din Moldova, Ştefan Răzvan, aderă şi ei la Liga Sfântă, însă în anumite condiţii: înainte de a începe războiul, cei doi trebuie să încheie, din îndemnul împăratului, un tratat cu principele Transilvaniei.

„Cu toţii ştim de Mihai Viteazul că a