De ce au iesit in fata, imediat dupa ce Traian Basescu ii denuntase ca fiind in spatele contracandidatului sau? Ce i-a manat pe ei in lupta? Nu pragmatismul, asta e sigur, ca era elementar pentru coalitia Iohannis sa nu foloseasca drept loc de intalnire Grivco, pentru Dinu Patriciu sa nu insoteasca cu lacrimile lui neverosimile un film facatura de doi bani, ci sa se ascunda cat mai adanc dupa ce il incredinta unei surse credibile, si pentru Sorin Ovidiu Vantu sa nu apara niciodata pe propriul canal TV. Disperarea? Hai sa zicem ca actorii principali s-au dovedit asa de blegi, ca au sarit mogulii sa le faca treaba, fara intermediar. Dar nu e asa. Antonescu isi facuse treaba de cules generatia tanara, la fel si Geoana – de convins lumea ca diplomatul, nu capitanul e rolul momentului. Nu era deloc necesara aparitia la scena a trioului faimos, de parca ar fi raspuns la fluieratul lui Basescu.

Desigur, nu e prima oara cand o fac. Sa nu uitam ca Voiculescu a contribuit la cele doua treimi radicale pro Basescu de la referendum, instalandu-se in fruntea comisiei de ancheta si scufundand spontan orice credibilitate a acesteia. Sau ca a vrut sa devina vicepremier sub Tariceanu, de a trebuit sa ne facem luntre si punte sa-l oprim in ultima clipa (m-a denuntat imediat mergand la televiziunea publica, de unde s-a plans ca "Stalina" Pippidi ii limiteaza libertatea de fi prim-ministru). Ambitia e raspunsul corect, o ambitie prosteasca. Acesti oameni chiar cred ca pot fi pe fata prim-ministri si nu realizeaza ca puterea lor, atata cata e, rezida in obscuritate, conspiratie si avocati buni. Nu sunt populari, nici chiar cand nu fac ceva ilegal. Lumea ii detesta si, daca nu era destul motivul ca lumea detesta pe oricine e mai bogat fara sa fie clar de unde vin banii in general, au mai contribuit si ei construind niste televiziuni detestabile.

Eu nu le mai