Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Mureş: Cantina socială, locul pentru mesele de criză

Publicat in Adevarul, joi 10 decembrie 2009 ·

Venitul lunar sub 615 lei îi face pe mulţi mureşeni să nu poată trăi decent. Ciorba şi felul doi primite la cantina socială sunt luate de mulţi mureşeni acasă pentru a mânca din ele şi la masa de cină.

Pensia mică dar şi singurătatea îi face pe mulţi pensionari mureşeni să vină săptămânal la cantina socială. Zilele de luni şi miercuri, când pensionarii pot mânca gratuit sunt ca nişte sărbători.

Mâncare pentru toată săptămâna

Printre mureşencele ce mănâncă la cantina socială din cartierul Unirii se numără şi tanti Rozalia Guiaş de 78 de ani. „Vin la cantina socială din cartier de două ori pe săptămână. Eu am pensie doar 380 de lei, m-am pensionat de boală în anii 70. Problema e că trebuie să-mi cumpăr şi medicamente, sufăr cu capul şi cu ochii şi astea mă costă lunar 600 de lei. Plus cheltuielile cu întreţinere şi curent. În rest, mă bucur că mai ies printre oameni”, spune bătrâna. Luni, tanti Rozalia aprimit ciobă ţărănească, chifteluţe cu piure şi sos. A luat-o însă la pachet pentru a mai mânca din ea şi la cină.

Mureşeanul Baratos Attila duce mâncarea pentru o vecină de 92 de ani, imobilizată la pat. „Eu aştept decizia de pensionare şi sper să primesc şi eu mâncare pentru că e foarte bună”, spune pensionarul.

Loc de socializare

Cantina socială este pentru Tiberiu Peter de 68 de ani un loc de socializare. „Eu am pensie de 615 lei, am lucrat prin comerţ. N-am avut salar mare, de aceea pensia e mică. Masa asta gratuită mi-e de mare ajutor, mai ales că soţia mi-e plecată. Mânânc aici şi mă bucur că mai am cu cine socializa şi schimba o vorbă”, spune pensionarul.

Solicitări numeroase

Reprezentanţii Primăriei au primit peste 1.000 de cereri din partea pensionarilor şi a celor cu venituri modeste pentru a mânca la cantina socială. „Sunt peste 700 de pensionari cu venituri sub 615 lei care mănâncă gratuit de două ori pe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BEC a respins solicitarea Alianţei Dreapta Unită de anulare a alegerilor în Circumscripţia Electorală Sector 1. Clotilde Armand a pierdut oficial alegerile

Adevarul acum 18 minute
Biroul Electoral Central a respins sâmbătă, 15 iunie 2024, cererea de anulare a alegerilor în Circumscripţia Electorală Sector 1, formulată de Alianţa Dreapta Unită USR - PMP - Forţa Dreptei.

Şase pelerini Hajj au murit din cauza căldurii la Mecca, unde temperaturile urcă spre 48 de grade Celsius

News.ro acum 2 ore
Şase oameni au murit din cauza căldurii în timpul pelerinajului Hajj spre Mecca, în contextul avertizărilor făcute de oficiali saudiţi conform cărora temperaturile ar putea ajunge, în timpul adunării anuale, la 48 de grade Celsius (118 grade Fahrenh

EURO 2024 În meciul Italia - Albania, s-a marcat cel mai rapid gol din istoria competiției!

Ziua Constanta acum 8 ore
Campioana europeană en-titre, Italia, a debutat cu dreptul la EURO 2024, din Germania, câștigând cu 2-1 meciul cu Albania, din grupa B. Scorul a fost deschis însă de Albania, prin Nedim Bajrami, care a punctat în secunda 24 a partidei, acesta deveni

Cele trei persoane căutate de salvamontiştii din Braşov în Munţii Făgăraş au coborât cu bine de pe munte

News.ro acum o ora
Cele trei persoane care erau căutate de salvamontiştii din Braşov în Munţii Făgăraş, după ce s-au rătăcit, au coborât cu bine de pe munte şi s-a stabilit că nu au afecţiuni medicale. Potrivit Salvamont Braşov, persoanele au ajuns la baza muntelui. A

Ce sfânt este sărbătorit astăzi, 16 iunie 2024, în calendarul ortodox?

Ziua Constanta acum 36 minute
Sfantul Tihon a fost sfintit episcopul Amatundei (Cipru). Tatal lui Tihon a fost brutar. Din viata sa aflam ca fiind pus de tatal sau sa vanda paine, el o daruia saracilor fara plata. Cand a fost intrebat de tatal sau de ce imparte saracilor paine f

Accident tragic în Prahova: O femeie de 39 de ani a murit și alte patru persoane, printre care și un copil, au fost rănite

Ziare.com acum 9 ore
Accidentul a avut loc sâmbătă seara, 15 iunie, pe Drumul Național 72, în județul Prahova, după ce o mașină s-a ciocnit cu un TIR. O femeie de 39 de ani a murit şi alte patru persoane, între care un copil, au fost rănite. Accidentul rutier s-a produs

Simona Halep a revenit pe teren la Cluj, în cadrul Sports Festival: “De-acum vorbim numai despre bine, despre bucuria de a juca tenis. Mă gândesc la revenire, nu la retragere” - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Fostul lider WTA Simona Halep a revenit pe teren, sâmbătă, la Cluj-Napoca, ea jucând în cadrul Sports Festival, alături de alte staruri ale tenisului mondial. Halep le-a mulţumit celor din public pentru susţinerea arătată mai ales în perioada în car

Turist olandez găsit mort pe o insulă grecească. Serie de dispariții misterioase pe trei insule

Ziare.com acum 11 ore
Turistul olandez mort a fost găsit a fost găsit sâmbătă dimineaţa, pe insula Samos, în estul Greciei, a anunţat presa locală. El este ultimul turist găsit decedat dintr-o serie de cazuri recente în care turişti din insulele greceşti au murit sau au

Prima confruntare electorală dintre Biden şi Trump: Ce reguli s-au stabilit pentru dezbaterea dintre cei doi la televiziunea americană

Mediafax acum 32 minute
Prima dezbatere prezidenţială americană dintre actualul preşedinte Joe Biden şi contracandidatul său republican, Donald Trump, va include două pauze publicitare, fără recuzită şi cu microfoanele în surdină, cu excepţia cazului în care va fi recunosc

Alegeri parlamentare în Franţa: 250.000 de manifestanţi au protestat împotriva extremei drepte în Franţa

G4Media acum 11 ore
Cel puţin 250.000 de persoane au mărşăluit sâmbătă în Franţa, în semn de protest împotriva extremei drepte, aflată în poziţie de forţă în perspectiva alegerilor legislative anticipate convocate de preşedintele Emmanuel Macron, în timp ce noua coaliţ

Vremea

București
acum

23°
dum.

18°/31°
lun.

20°/33°
mar.

21°/34°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

19°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

20°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

19°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

20°/34°