Acum şi aici, vorbele moderatorului naţional Robert Turcescu, românii care sunt în străinătate trebuie să afle de la noi, cei din ţară, că nu sunt cu nimic mai prejos decât noi.
Drepturile lor, ca şi ale noastre, în ceea ce priveşte ţara a căror cetăţenie o deţin nu pot fi puse în discuţie. O face doar PSD-ul.
În aceste zile, conaţionalii noştri de peste hotare sunt huliţi, demonizaţi şi transformaţi în ţapi ispăşitori doar pentru că Moş Nicolae a adus în ghetele lui Mircea Geoană acel joc al copilăriei intitulat „Sus/Jos”.
Fiindcă n-a ieşit cine visa fosta Alianţă „Grivco” până când socoteala oficială i-a întrerupt reveria, Titus Corlăţean cere renumărarea la Bucureşti a voturilor din străinătate, inclusiv a celor nule. Susţine că s-a fraudat în Spania (las’ că e contrazis chiar de un PSD-ist care a luat parte la procesul de votare) şi acuză diplomaţia că s-a prins în hora campaniei PDL-iste în Republica Moldova.
În ceea ce-i priveşte pe românii de peste Prut, n-ar fi cazul să ne mire că un politician de aici nu pregetă să le mai dea un şut.
Sărmanul „moldovan” s-a obişnuit să fie desconsiderat, dacă nu chiar umilit, de fraţii săi de sânge. Mărturisesc cu mâhnire, am întâlnit prea des expresii ale unei revoltătoare aroganţe: sunt mai prost îmbrăcaţi ca noi, vorbesc ruseşte, trăiesc din mic trafic de frontieră, iar agoniseala o beau. De parcă noi am da tonul prosperităţii şi am fi exemplu de progres!
E adevărat, românii care spuneau asemenea prostii n-au cine ştie ce pregătire şi, în mod evident, nu cunosc realităţile complexe din Moldova. De acum şi de odinioară. Ar fi ridicol să fiu suspectat de paseism, însă pot să înţeleg de ce unu din doi moldoveni regretă destrămarea URSS: n-are de-a face cu politicul, ci cu nivelul de trai.
Poate ar fi bine ca românii superiori de aici s