Clasamentul face recomandări mincinoase meciurilor din liga mititică. Asta pentru că matematica din care îşi face el schelet, altfel extrem de laborioasă în dezvoltările sale logice, nu poate avea discursuri convingătoare acolo unde capriciile forţează culmi ale trăirii lumeşti.

Mizând pe logica defectă a fotbalului, am afirmat că meciul Universităţii Craiova cu Steaua va fi capabil să distrugă monotonia campionatului. Şi pariul a fost câştigat. Nu spun că cele două echipe ar fi forţat cumva cine ştie ce superlative ale fotbalului. Spun doar că meciul a ritmat vioi, încins fiind de orgolii aproape ritualice. Oltenii pot fi îngăduitori cu rândaşii care le cutreieră bătătura şi care uneori le mai zboară fleica din fasole. Arţagul lor este însă pus pe jar atunci când respiră vecinătatea vreunora mai ţanţoşi decât ei. De aceea în meci nu am distins între echipa din fruntea clasamentului şi cea vecină cu retrogradarea. S-a jucat la şanse egale, s-a jucat în tăietură hotărâtă, orgoliile au operat fără anestezie, reuşitele şi împotmolirile nătânge s-au păstrat şi ele în împărţeală egală. Şi, ca într-o regie perfectă, bine ticluită, deznodământul s-a produs în imediata vecinătate a gongului final. Golul lui Janos Szekely a stricat echilibrul într-un moment fără drept de recurs pe tabela de marcaj, cu drept de recurs doar în comentarii.

Nici echipele-cârjă ale granzilor nu mai sunt ce-au fost odată. Sucursala dinamoviştilor de la Ploieşti a fost marcată de revoltă. Ioan Neculaie a tăiat supapele vasalităţii faţă de gradaţi şi Astra a dat-o de la egal la egal cu Dinamo. Blatul, pronostic de cotă populară la casele de pariuri, n-a mai funcţionat. Rezultatul de egalitate exclude o asemenea ipoteză. Iar întâmplările din teren demonstrează că Dinamo nu a fost doar o biată egală a Astrei. Dinamo a fost egală şi cu propriile-i călcări prin gropi. Bucureştenii