Ieri la Bursa de Valori Bucureşti s-au reluat, într-o manieră moderată, scăderile după sesiunea de parţiale reveniri de marţi, pe o lichiditatea în uşoară creştere, rulajele din piaţa regular ridicându-se cu puţin peste 26 mil. lei. Deschiderea s-a realizat în jurul valorilor de referinţă, însă chiar din prima oră de tanzacţionare principalii indici au coborât cu ceva mai mult de un procent pe un palier de cotare pe care s-au menţinut până la finalul zilei. Astfel, indicele BET, al titlurilor blue-chip, s-a depreciat cu 1,68%, până la nivelul de 4.576,20 puncte, în timp ce indicele compozit BET-C a pierdut 1,36%. O scădere comparabilă (-1,49%) s-a înregistrat şi pe indicele financiar BET-FI, care a închis la valoarea de 23.529,27 puncte.
"A fost o sesiune în care am putut sesiza o reluare a tendinţei de vânzare care a fost foarte clară luni", a declarat pentru Curierul Naţional Andrei Ciubotaru, Head of Brokerage la Tradeville. În opinia sa, scăderile importante din prima sesiune a acestei săptămâni nu s-au datorat rezultatului alegerilor pentru Palatul Cotroceni, ci corelării cu pieţele externe. "Nu sunt deloc de acord. Nu ştiu de unde a reieşit această idee că deprecierile s-au datorat scrutinului prezidenţial. Era conturată ideea că ambii candidaţi aveau în vederea numirii unui premier de sacrificiu şi a unui guvern de tehnocraţi care să ia măsurile nepopulare necesare şi să negocieze cu FMI, urmând ca din vară să promoveze un nou Cabinet cu oamenii lor", a afirmat Andrei Ciubotaru. Acesta a explicat că lichidările de poziţii au survenit după ce numeroşi investitori activi au fost surprinşi "în offside" peste week-end de turnura pieţei americane. "Vineri, după sosirea Non-Farm Payroll în SUA, la BVB am avut o apreciere de aproximativ trei procente pe titlurile SIF, în condiţiile în care şi indicele Dow Jones creştea spre rezistenţa de 10.500 de puncte. P