Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce au facut parlamentarii constanteni pe bani publici

Publicat in Ziua Constanta, vineri 11 decembrie 2009 ·

Dintre toţi cei cărora locuitorii judeţului le-au acordat încrederea la alegerile din noiembrie 2008, cel mai harnic a fost deputatul PD-L, Constantin Chirilă, care, de la începutul anului până înainte de perioada campaniei electorale pentru prezidenţiale, a luat de 20 de ori cuvântul în plen, a făcut 20 de declaraţii politice, 44 de propuneri legislative şi nouă interpelări.

La aproape un an de la depunerea jurământului de credinţă în faţa celorlalţi parlamentari, în urma contorizării numărului de propuneri legislative, moţiuni ori luări de cuvânt, am constatat că aleşii trimişi în plenul Parlamentului să ne reprezinte judeţul nu au fost atât de harnici pe cât de mult au promis în campania electorală.

De la începutul anului până acum, aleşii din Camera Deputaţilor nu s-au remarcat prea mult în ceea ce priveşte munca ce au depus-o pentru locuitorii judeţului de la malul mării. Anul ce se apropie de sfârşit a fost pentru deputaţii Constanţei unul împărţit între divergenţe politice şi analize amănunţite în diferite comisii de anchetă. Prea puţin a însemnat însă munca în interesul Constanţei. Chiar dacă mulţi dintre parlamentari ar susţine că munca în teritoriu, în propriul colegiu, le-a ocupat cea mai mare parte a timpului, au fost nenumărate ocazii în care s-a demonstrat contrariul.

Eforturi însemnate

Indiferent că sunt democrat-liberali, social-democraţi sau liberali, niciunul nu a realizat, în răstimpul ce s-a scurs de la desemnarea lor drept reprezentanţi la nivelul legislativului, ce a promis în campania electorală.

Cel mai devotat dintre toţi deputaţii constănţeni pare să fi fost - dacă luăm în calcul cuantumul luărilor de cuvânt, a propunerilor legislative sau a interpelărilor - pedelistul Constantin Chirilă, cel care reprezintă Colegiul 4 din Circumscripţia electorală nr. 14 Constanţa. Acesta a avut, nici mai mult, nici mai puţin de

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum 2 ore
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 15 minute
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 2 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Nicuşor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ziarul Financiar acum 27 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti. „Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviaţiei Româ

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum o ora
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Rusia anunţă că a doborât peste noapte 142 de drone ucrainene, inclusiv 27 deasupra regiunii Moscova

News.ro acum o ora
Ministerul rus al Apărării şi primarul Moscovei au anunţat că 142 de drone ucrainene au fost doborâte în noaptea de sâmbătă spre duminică, dintre care 27 deasupra regiunii capitalei, relatează Reuters. Dronele ar fi fost interceptate deasupra mai mu

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum 2 ore
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 2 ore
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum 2 ore
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

29°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°