Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei jucători de la Ceahlăul au fost convocaţi pentru meciul amical România Under 23 – România „tineret”

Publicat in Adevarul, vineri 11 decembrie 2009 ·

Fundaşul Barna şi atacantul Gafiţa au fost convocaţi de selecţionerul Răzvan Lucescu, în timp ce mijlocaşul Achim a fost inclus în lotul antrenat de Emil Săndoi

La convocarea selecţionerului Răzvan Lucescu nu va putea răspunde decât stopperul Daniel Barna, deoarece atacantul Cristinel Gafiţa este accidentat. De asemenea, mijlocaşul Achim va fi prezent luni la lotul echipei de tineret antrenat de Săndoi.

Antrenorul naţionalei a convocat 22 de jucători pentru lotul sub 23 de ani al "tricolorilor" de la alte formaţii decât cele implicate în cupele europene, pentru acţiunea care va avea loc la Mogoşoaia şi care se va încheia joi, 17 decembrie, cu un amical în compania reprezentativei de tineret.

Acţiunea selecţionerului Răzvan Lucescu are ca scop constituirea lotului B al României, care va participa în 2010 la "International Challenge Trophy". De asemenea se doreşte urmărirea a trei-patru jucători ai echipei de tineret şi aducerea în prim plan a unor jucători din Liga a II-a, care s-au remarcat în turul campionatului.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Surse Cine este Babașa, manelistul huiduit la show-ul Coldplay de pe Arena Națională

Ziua Constanta acum 56 minute
Vlad Babaşa are 22 de şi este originar din Bacău. Este cunoscut sub numele de scenă “Babasha”, iar de miercuri seară a intrat în atenţia oamenilor după momentul controversat de la concertul Coldplay din Bucureşti, unde a fost huiduit de o parte din

Persoanele aflate sub control judiciar vor putea purta brățări de supraveghere. Când va fi pusă în aplicare măsura VIDEO

Ziare.com acum 26 minute
Ordonanța de urgență care dă posibilitatea monitorizării cu brăţări electronice şi în cazul persoanelor aflate sub control judiciar sau arest la domiciliu, dar şi pentru persoanele eliberate condiţionat şi care au anumite restricţii a fost adoptată

Data alegerilor prezidențiale ar putea fi schimbată pentru luna decembrie

Ziua Constanta acum o ora
În cadrul coaliției se discută tot mai apăsat despre schimbarea datei alegerilor prezidențiale. Primul care a lansat ipoteza în spațiul public a fost liderul PNL, Nicolae Ciucă, cel care a spus că va exista o discuție pe această temă. Conform surs

Ciolacu: A fost pus în transparenţă proiectul privind introducerea salariului minim european. Asta aşteaptă românii de la noi. Nu circ în stradă, cum fac încă unele partide, deşi au fost deja taxate dur de electorat

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, în şedinţa de Guvern, că a a fost pus în transparenţă publică şi proiectul privind introducerea salariului minim european în România. ”Vrem ca românii să aibă slujbe plătite cât mai aproape de media european

Cod galben de viituri, până vineri, la prânz

News.ro acum 4 ore
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben privind riscul producerii de viituri pe râuri din 13 bazine hidrografice, precum şi pe cele din Dobrogea, până vineri la prânz. Sunt vizate în special judeţele Covasna, Bacău, Vaslui, Vrancea, Buzău şi Gal

Paulo Fonseca este noul antrenor al lui AC Milan

Mediafax acum 57 minute
„Noul antrenor al Milanului va fi Paulo Fonseca", a declarat fostul atacant al Milanului, Zlatan Ibrahimovic, în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit AFP. Fonseca, în vârstă de 51 de ani, care a semnat un contract pe trei ani, se află la clubul

Un nou val de praf SAHARIAN lovește din nou România în această săptămână

Gandul acum 2 ore
Un nou val de praf saharian ajunge în România în această săptămână, anunță serviciul de monitorizare a atmosferei Copernicus. În timp ce sudul țării se confruntă cu un cod galben de caniculă, meteorologii anticipează scăderi ale temperaturilor și pl

Deficitul de cont curent al României a crescut cu 26% în primele patru luni din 2024, până la 6,5 miliarde euro. La cât a ajuns datoria externă

Gandul acum 2 ore
România a avut în primele patru luni din 2024 un deficit de cont curent de 6,5 miliarde euro, în creștere cu circa 1,5 miliarde euro fată de aceeași perioada din 2023, a anunțat, joi, Banca Națională a României. În același interval, datoria externă

Ungaria, amendată cu 200 de milioane de euro pentru încălcarea normelor privind azilul

Mediafax acum 4 ore
De asemenea, Ungaria trebuie să plătească 1 milion de euro pe zi până când se conformează. Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) a decis joi că Ungaria trebuie să plătească o sumă forfetară de 200 de milioane de euro (216 milioane de dolari) şi o penal

George Tuţă: numărarea voturilor la Sectorul 1 s-a terminat. Mulţumesc pentru onoarea de a fi ales primar

Mediafax acum 4 ore
„Am încheiat un proces electoral intens, care s-a derulat sub semnul corectitudinii şi al atenţiei pentru integritatea rezultatelor. După aproape 80 de ore de la închiderea urnelor, avem confirmate rezultatele anunţate de noi încă de luni dimineaţă,

Vremea

București
acum

33°
joi

20°/33°
vin.

18°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/20°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

29°
joi

20°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

23°
joi

14°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/29°