Apropiindu-ne de Craciun, in mod firesc gandurile ni se imbuneaza, firea se mai imblanzeste, nu mai suntem rai cu cei care ne inconjoara si asteptam si de la ceilalti mai multa intelegere. De altminteri traim intr-o lume care pune pe prim plan intelegerea si toleranta. Intelegerea de acord, dar toleranta merita o analiza amanuntita. De curand am vazut o carte care mi-a atras atentia, aparuta la o editura profilata pe lucrari cu tematica crestina, Christiana, intituala chiar asa "Zeul tolerantei", dar intre ghilimele, si subintitulata descrestinarea crestinismului.
Pana aici toate bune si frumoase, dar de abia acum urmeaza surpriza deoarece cartea nu are autor. De ce? Deoarece autorul s-a calugarit si dintr-un gest de maxima smerenie a dorit sa-si duca anonimatul pana la capat. Cartea nu este blanda, dimpotriva, dar are o insusire specifica acelor abordari ale ortodoxiei tari, cu iz fundamentalist, care nu vor s-o scalde, asa cum facem cei mai multi, si afirma lucrurile cu taria celor mai verticali duhovnici.
Este necesara o asemenea carte, asadar, in vecinatatea Craciunului? Cred ca da. Decat un Craciun diluat, efeminat, sentimentalizat, imbracat in scutece de matase si ornat cu globuri de cristal, mai bine betia aspra a stelelor.
Ce este prin urmare toleranta, cuvant intalnit pe toate buzele, dar si folosit fara nici un discernamant? Intr-o lume normala un asemenea cuvant nici nu ar trebui sa existe. Oamenii, daca sunt oameni, nu ar trebui sa se tolereze, ci sa se iubeasca.
Cand vorbesti despre toleranta deja lumea respectiva acuza suferinte care pot duce la naruirea ei. A iubi nu are nici o legatura cu a tolera. A iubi inseamna a rabda, dar nu in sensul unei enervari latente, ci in sensul asteptarii pentru ca fratele ratacit sau ravasit, risipit sau risipitor sa se intoarca acolo unde este familia si rostul sau.
Zeul
