Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţiştii comunitari au rămas fără şefi

Publicat in Adevarul, vineri 11 decembrie 2009 ·

Cei doi directori ai Poliţiei Locale Piatra Neamţ au renunţat la funcţii în favoarea pensiei pe care o primeau simultan. Legea i-a obligat să opteze între salariu sau pensie şi pe alţi funcţionari din Primărie, Consiliul Judeţean sau medici de la Spitalul Judeţean.

Angajaţii din sistemul instituţiilor de stat care au pensie mai mare de 1.693 de lei au trebuit să opteze până pe 9 decembrie între a-şi continua activitatea şi a rămâne doar cu pensia. Opt funcţionari din Primărie sau din Poliţia Comunitară Piatra Neamţ, care cumulau cele două surse de venit, au preferat pensia în urma legii de reorganizare a instituţiilor publice.

Între angajaţii care au renunţat la slujbă sunt şi cei doi şefi ai Poliţiei Locale. Deşi potrivit declaraţiei de avere, directorul executiv Mihai Agafiţei încasa un salariu lunar de 2.100 de lei, mai mare decât pensia de 2.083 de lei pe care o lua ca fost cadru al Ministerului Administraţiei şi Internelor, şi-a luat „la revedere“ de la şefia Poliţiei Comunitare.

Trei medici au ales să se pensioneze

La fel a procedat şi directorul executiv adjunct, Ioan Sârghi. Acesta a preferat pensia de 2.083 de lei, salariului de 1.708 de lei. „Postul de director executiv s-a vacantat şi va fi scos la concurs“, a precizat viceprimarul Dragoş Chitic. Şi la Spitalul Judeţean s-au simţit efectele legii intrate în vigoare din noiembrie. Din cele patru situaţii care intrau sub incidenţa legii, doar într-unul, respectiv al doctoriţei Luiza Dumitraşcu de la Secţia Anestezie - Terapie Intensivă, a fost cazul renunţării la pensie şi al rămânerii în activitate.

„Doi medici de la Pediatrie, Solomon Cotoi şi Olimpia Petrilă, care făceau şi gărzi, au optat pentru pensie. La fel a procedat şi doctorul Maria Bercea, de la Secţia Interne a Policlinicii“, a precizat doctorul Sorin Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Spitalu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 37 minute
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum o ora
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Momentul cu Babasha, manelistul huiduit la concertul Coldplay, explicat de sociologul Alfred Bulai: „Interesul a fost să se creeze scandal”

Ziare.com acum 33 minute
Sociologul Alfred Bulai a comentat pe marginea subiectului „Coldplay și Babasha - cântărețul de manele”. În opinia profesorului de la SNSPA, organizatorii și artiștii britanici au apelat la un truc de marketing, așa cum s-a procedat și la alte eveni

Turcia crește cu 24% taxa de tranzit percepută navelor comerciale ce trec prin strâmtorile Bosfor și Dardanele

Ziare.com acum o ora
Guvernul turc a anunţat joi că va creşte de la 1 iulie cu 24%, până la 5,07 dolari pe tonă, taxa de tranzit percepută navelor comerciale care trec prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele, informează agenţia EFE. Ministrul turc al Transporturilor, Abdul

SUA, Marea Britanie și Canada avertizează că Rusia încearcă DESTABILIZAREA Republicii Moldova /„Împărtășim îngrijorarea președintelui Maia Sandu”

Gandul acum 17 minute
Statele Unite, Marea Britanie și Canada au condamnat, joi, activitățile subversive ale Rusiei împotriva proceselor electorale din Republica Moldova și au afirmat susținerea pentru a ajuta Administrația de la Chișinău să respingă ingerințele ruse. ”A

Dominic Fritz: Marea discuţie este dacă candidatul la preşedinţia USR trebuie să îşi asume şi o candidatură la prezidenţiale. Eu nu voi fi disponibil pentru a candida la prezidenţiale / Tandemul cu Elena Lasconi, pe masă

News.ro acum o ora
Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a declarat joi că marea discuţie în partid este dacă candidatul la preşedinţia USR trebuie să îşi asume şi o candidatură la prezidenţiale, precizând că nu crede că trebuie să fie neapărat amestecate cele două. Fri

Caraş Severin: Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi

News.ro acum 4 ore
Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei de poliţiştii din Caraş Severin după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi.

REPER cere demisia şefului AEP Toni Greblă şi a ministrului Afacerilor Interne Cătălin Predoiu, „vinovaţi de vicierea rezultatelor alegerilor”

News.ro acum 2 ore
Partidul REPER cere demisia şefului AEP Toni Greblă, a întregii conduceri a Autorităţii Electorale permanente şi a ministrului de interne Cătălin Predoiu, care se fac vinovaţi de vicierea rezultatelor alegerilor din 9 iunie prin nereguli grave const

Legislația UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor intră în vigoare / Va fi incriminată distribuirea pe internet a unor imagini intime fără consimțământ

HotNews acum 4 ore
Primele norme ale UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice intră în vigoare joi, informează Comisia Europeană. Legislația incriminează căsătoriile forţate, dar și distribuirea fără consimțământ a unor imagini intim

G7 a ajuns la un acord pentru un credit de 50 de miliarde de dolari destinat Ucrainei, din banii proveniți din activele rusești înghețate / Zaharova amenință cu un „răspuns foarte dureros”

HotNews acum o ora
Liderii statelor din G7, reuniţi în Italia, au ajuns joi la un „acord politic” asupra folosirii veniturilor rezultate din activele ruseşti îngheţate ca garanţii pentru deblocarea unui împrumut de 50 de miliarde de dolari destinat sprijinirii Ucraine

Vremea

București
acum

30°
joi

20°/33°
vin.

18°/25°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

19°
joi

16°/23°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

24°
joi

20°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

19°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°