Răzvan Exarhu: "Am auzit povestea unui român fugit pe la începutul secolului trecut din ţară şi care, după întoarcere, a ajuns să trăiască singur pe un munte, împreună cu colecţia completă pe 40 de ani de „New York Times”."

Nu mai ştiu de la cine am aflat-o. Sunt sigur însă că a apărut undeva prin anii ‘70, în timpul unei călătorii de documentare pentru un film.

Eu am auzit-o pe la mijlocul anilor ‘90, la vreo petrecere cu studenţi la Actorie, probabil, aşa că e greu de reconstituit filiera. Bătrânul plecase din Ardeal, făcuse o avere frumoasă în America şi, în ciuda evidenţelor politice, a ales să se întoarcă prin ‘46 în ţară, împreună cu banii şi speranţele. Nu mai ştiu dacă şi-a primit doza de reeducare în închisorile comuniste. Nu mai ştiu nici dacă nu se întorsese în ţară ca să se însoare şi să întemeieze o familie, dar sună destul de plauzibil. Pe munte era singur şi nu părea să fi fost altfel cândva. Tot ce-i mai rămăsese, în afară de viaţă, era colecţia de ziare. Trăia într-o cabană pe care o construise singur într-un fel de la mama dracului, arata ca un Brâncuşi care vorbea foarte bine englezeşte şi părea să se simtă foarte bine.

Ceea ce m-a şocat, pentru că aşa fusese transmisă povestea, cu accent pe acest tabiet născut de traumă, era bucuria calmă a cititorului de ziare. În fiecare zi, deschidea un NYT, pe care îl citea cu aceeaşi surprindere şi savoare cu care am citi şi noi un ziar de acum 20 de ani. În momentul în care fusese descoperit, nu ajunsese să-şi epuizeze colecţia şi să reia bucla lecturii. Înţelegea foarte bine că izolarea lui arăta ca o dramă exotică şi patetică şi de-asta s-a şi sinchisit să explice mai bine. Probabil că fusese susţinut de ritualul zilnic al cufundării tacticoase în faptul divers şi în acest epicentru al relativităţii numit ziar.

Povestindu-şi viaţa, nu punea mare accent pe